Traducere de pe vox.com, după un text scris de psihiatrul gay Jack Turban
De cum deschid Grindr-ul, observ că la nu mai puțin de 60 de metri distanță se află un bărbat cu pătrățele, în vârstă de 26 de ani. Îl cheamă „looking4now”, iar de pe profilul lui înțeleg că vrea să facă sex la el acasă cât mai curând posibil.
Investigând pagina principală, găsesc 100 de profiluri asemănătoare pe o rază de 3 kilometri față de apartamentul meu din Boston. Le pot filtra după aspectul fizic, poziția sexuală (activ, pasiv sau versatil) și statutul testului HIV.
În calitate de psihiatru gay care studiază identitatea de gen și sexualitatea, sunt încântat de progresele uriașe pe care le-am făcut în ultimul deceniu pentru a normaliza relațiile homosexuale în societate. În urma hotărârilor luate de Curtea Supremă, căsătoria între persoanele de același sex reprezintă un drept constituțional. Iar acum, în Boston, doi bărbați se pot plimba pe stradă ținându-se de mână fără să îndure consecințe.
Dar mă îngrijorează creșterea exponențială și digitalizată a băilor comunale subterane. Aplicații precum Grindr, care este accesat de 3 milioane de utilizatori în fiecare zi, și altele precum Scruff și Jack’d, ajută bărbații gay să solicite sex online, de pe un profil anonim. Sunt de acord cu descătușarea sexuală a indivizilor de pretutindeni, dar nu pot să nu mă întreb dacă aceste aplicații au și un efect negativ asupra sănătății mintale a bărbaților gay.
Pentru că există foarte puține cercetări publicate despre bărbații care folosesc Grindr, am hotărât să efectuez un sondaj informal și să-i întreb pe utilizatori de ce petrec atât de mult timp pe aplicație și cum afectează această practică relațiile și sănătatea lor mintală. Așa că am creat un profil drept medic scriitor care își dorește să vorbească cu tipi despre experiențele lor sexuale. Am primit cam 50 de răspunsuri (inclusiv sugestii).
Este un număr mic, dar suficient cât să ne ofere câteva indicii despre felul în care Grindr-ul afectează bărbații gay. Iar rezultatele nu arată prea bine.
Aplicațiile sunt concepute ca să faciliteze sexul. Iar asta poate să creeze dependență.
Cel mai întâlnit răspuns pe care l-am primit din partea utilizatorilor, în privința motivului lor de a accesa aplicația, este sexul. Sexul e minunat, iar Grindr-ul îl face accesibil printr-o simplă apăsare de buton. Ecranul inundat de bărbați pe jumătate goi îi entuziasmează. Prin câteva click-uri ai șansa să găsești un partener sexual într-o oră.
Oamenii de știință au demonstrat că orgasmul activează zone ce aparțin sistemului de recompensă al creierului, cum ar fi aria tegmentală ventrală, dezactivând între timp zonele ce țin de autocontrol. Acest tipar este izbitor de similar cu ceea ce se întâmplă în creierul persoanelor care consumă heroină sau cocaină. Atunci când creierul asociază o acțiune neutră (făcând click pe Grindr) cu plăcerea (orgasmul), oamenii învață să întreprindă acea acțiune la nesfârșit.
În funcție de situație și de individ, plăcerea poate să fie una standard sau o configurație pentru dependență.
Grindr-ul, intenționat sau nu, folosește și un concept psihologic numit consolidarea plăcerii prin intervale variabile, ceea ce înseamnă că un individ este recompensat la intervale de timp imprevizibile. Puteți să găsiți un partener cât ai bate din palme sau să petreceți ore în șir înainte de a găsi unul.
Consolidarea plăcerii prin intervale variabile este una dintre cele mai eficiente modalități de a amplifica comportamentul unui individ, făcând schimbarea acestuia extrem de dificilă. Jocurile de noroc de tip slot machine sunt un exemplu clasic. Jucătorii nu se pot opri din a trage de mânerul aparatului pentru că nu știu niciodată când vor trage lozul câștigător. Așa că trăiesc cu speranța că la următorul joc vor auzi clinchetul plăcut al monedelor care cad într-un coș de metal. Și așa ajung să joace ore în șir.
Acum imaginați-vă un aparat care vă răsplătește cu un orgasm la intervale de timp imprevizibile. Este cea mai bună rețetă pentru crearea dependenței și explică de ce ar petrece un utilizator până la 10 ore pe Grindr, în speranța de a găsi partenerul perfect pentru o partidă de sex fugitivă.
Cuvântul „dependență” este în continuare destul de controversat când vine vorba de sex și tehnologie, dar așa cum John Pachankis, expert în sănătatea mintală a membrilor din comunitatea LGBTQ+ care predă la Școala de Sănătate Publică a Univeristății Yale, mi-a descris impactul acestei aplicații: „Nu știu dacă reprezintă o „dependență”, dar știu că provoacă multă suferință.”
Deocamdată, este greu să afirmăm câți utilizatori simt că folosirea aplicației este problematică. Cercetările timpurii privind utilizarea aplicațiilor de dating și sănătatea consumatorului s-au concentrat doar pe infecțiile cu transmitere sexuală, cum ar fi rata infectării cu HIV în rândul utilizatorilor Grindr sau folosirea Grindr-ului pentru a convinge oamenii să-și facă analize.
Săptămâna trecută, Grindr a anunțat că va începe să trimită notificări pentru a le aminti oamenilor să-și facă testul HIV dar și adresele centrelor locale de testare (cu libertatea de a alege unul). Într-o știre mai puțin plăcută, BuzzFeed a dezvăluit că Grindr a împărtășit statutul HIV al utilizatorilor săi cu companiile terțe. (Ulterior, compania a anunțat că va înceta partajarea informațiilor cu caracter personal.)
Grindr-ul și echipa sa de cercetare au prezentat un interes față de sănătatea sexuală a utilizatorilor, dar nimeni nu a spus nimic referitor la sănătatea mintală a acestora. De aceea țin să menționez că, din 2007, mult mai mulți bărbați homosexuali s-au sinucis decât au murit de SIDA.
Cred că a venit timpul să ne gândim la efectele Grindr-ului asupra sănătății. Alte aplicații de dating, cum ar fi Tinder-ul, au devenit recent subiectul cercetărilor care analizează implicațiile acestora în sănătatea mintală a oamenilor. A sosit clipa să facem același lucru pentru aplicațiile de dating destinate bărbaților gay.
Se prea poate ca Grindr-ul să ofere bărbaților o oarecare alinare când vine vorba de anxietatea și depresia lor. Dar este ceva temporar.
Pentru unii utilizatori cu care am vorbit, farmecul aplicației nu constă doar în posibilitatea de a te simți bine pentru o noapte. Constă și în posibilitatea de a nu te mai simți rău. Se întorc pe aplicație atunci când se simt triști, anxioși sau singuri. Grindr-ul poate să facă aceste sentimente să dispară. Validarea și sexul distrag atenția de la emoțiile dureroase.
Un număr uluitor de bărbați homosexuali suferă de depresie, unele estimări ajungând până la 50%. De obicei, pentru că anxietatea și depresia acestora provin în urma marginalizării cu care s-au confruntat în copilărie, mesajele de afirmare pe care le primesc din partea altor bărbați gay sunt deosebit de atrăgătoare. Din nefericire, aceste mesaje te măgulesc, de cele mai multe ori, până la piele și nimic mai mult: „Hei, mișto poză. Vrei să ne *****?”
Un sondaj recent, realizat de Time Well Spent, o organizație nonprofit axată pe importanța acordată mediului online de către 200.000 de utilizatori de iPhone, a arătat că 77% dintre utilizatorii Grindr au regretat că au folosit aplicația.
Câțiva bărbați mi-au spus că, atunci când și-au închis telefoanele și au reflectat la conversațiile superficiale și la nudurile pe care le-au trimis, s-au simțit mai deprimați, mai anxioși și mai izolați. Alții sunt copleșiți de vinovăție în urma unei partide de sex în care nu se rostesc cuvinte. După orgasm, partenerul iese pe ușă cu puțin mai mult decât un simplu „mulțumesc”.
Chiar și așa, ei continuă să se întoarcă pentru acea alinare emoțională temporară. Cineva mi-a spus că se simte atât de rău după o partidă, încât revine pe aplicație și continuă ciclul până obosește și adoarme. Din când în când, șterge aplicația, dar o instalează la loc dacă se simte respins sau singur.
„În fiecare zi vedem astfel de pacienți”, mi-a spus Pachankis. „Aplicațiile de dating reprezintă atât o cauză, cât și o consecință a sănătății mintale precare a bărbaților gay și bisexuali. E un cerc vicios.”
Desigur, nu toți sunt dependenți și depresivi. Unii par să folosească Grindr-ul într-un mod sănătos și pozitiv. Un bărbat pe care l-am intervievat și-a întâlnit logodnicul pe Grindr, iar acum își plănuiesc cu entuziasm nunta. Alții au spus că folosesc aplicația pentru sex, dar nu au suferit din cauza ei și au control asupra frecvenței cu care o utilizează.
Grindr-ul poate să-i împiedice pe bărbații să găsească relații de lungă durată
De ce apelează atât de mulți la Grindr? Poate că popularitatea acestuia e un semn că nu am progresat atât de mult pe cât cred. Majoritatea populației pare confortabilă cu ideea căsătoriei dintre persoanele de același sex, dar rămâne dificil pentru un bărbat gay să găsească un partener.
Un utilizator în vârstă de 23 de ani mi-a mărturisit că singurele locuri în care poate să găsească alți tipi sunt cluburile și Grindr-ul, iar ambele sunt sexualizate la maxim și îl intimidează. Potrivit lui Pachankis, cultura gay este adesea „competitivă, ierarhizată, excluzivă și concentrată pe statut”. În general, aceste trăsături sunt întâlnite în rândul bărbaților, dar în comunitatea gay sunt amplificate tocmai pentru că există un grup care „socializează și sexualizează împreună”.
Tânărului de 23 de ani îi este frică să fie respins, iar Grindr îl ferește de durerea refuzurilor care ar putea să apară în eventualitatea în care acesta s-ar întâlni cu cineva. „Acum, sexul vine pe primul loc. Nu știu cum să ies la întâlniri cu alți tipi.”
Relațiile sale încep pe Grindr, în urma unor partide de sex ocazional. Se întâlnesc pentru prima dată la 2 dimineața. Apoi încearcă să programeze următoarea întâlnire puțin mai devreme, poate la 23:00. În cele din urmă, s-ar putea să iasă la un bar și să bea ceva împreună.
În cazul bărbaților intervievați de mine, abordarea aceasta nu a dus la relații de lungă durată, lucru care le-a afectat identitatea și stima de sine. „În cazul meu, stima de sine este legată de capacitatea mea sexuală”, a spus tânărul de 23 de ani. „Nu mă simt încrezător ca partener în nici un fel.”
Un alt utilizator mi-a spus că a descărcat aplicația sperând să-și găsească un soț. Acum, când se ceartă cu un iubit (a avut câțiva la viața lui), în loc să rezolve problema, reacția sa firească este să deschidă Grindr-ul ca să „găsească o alternativă”. Nu poate să păstreze o relație monogamă pentru că înșală constant.
Există soluții pentru bărbații care utilizează Grindr-ul în mod abuziv
Profesioniștii din domeniul sănătății mintale văd utilizarea Grindr-ului ca fiind problematică. Și există puține îndrumări despre modul în care am putea să-i ajutăm pe cei care se luptă cu această dependență.
Medicii cu care am vorbit spun că cele mai bune instrumente disponibile pentru tratarea utilizării problematice a Grindr-ului sunt cele pe care le folosesc deja în tratamentul dependenței de sex. Citalopramul, un antidepresiv obișnuit, s-a dovedit că este util pentru combaterea dependenței de sex la bărbații gay. Similar, Naltrexona, un medicament folosit pentru a controla diverse comportamente compulsive, poate să funcționeze la fel de bine.
În cazuri extreme, pacienții ar putea solicita implanturi hormonale care reduc producerea de testosteron, scăzând astfel apetitul sexual. Dar aceste tratamente sunt susținute de un număr mic de cercetări științifice și niciunul nu a fost studiat în raport cu utilizarea abuzivă a aplicațiilor de dating.
Dr. Shane Kraus, director al clinicii care tratează dependențe de tip comportamental în cadrul Spitalului Bedford Veterans și asistent universitar la Școala de Medicină a Universității din Massachusetts, este de părere că cel mai promițător tratament pentru utilizarea abuzivă a Grindr-ului sunt tehnicile de terapie, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală (TCC). TCC învăță pacienții să dezvolte obiceiuri productive (care sunt adesea mult mai dificile și necesită mai mult timp decât Grindr-ul) pentru a-i ajuta să se simtă iubiți sau sprijiniți.
O altă tehnică de psihoterapie, cunoscută sub numele de Terapie prin Acceptare și Angajament (TAA), învață pacienții să tolereze singurătatea fără să se conecteze pe Grindr.
Înțelegerea acestor probleme și abordarea lor din toate unghiurile posibile necesită timp tocmai pentru că dinamica aplicațiilor de dating este adesea complicată. Ești anxios? Ești dependent de sex? Ți-ai pierdut interesul față de relația ta? Crezi că nu poți să obții dragoste și te mulțumești cu superficialitatea partidelor de sex? Părinții ți-au spus că a fi gay este greșit și cauți validare? În cele din urmă, Kraus explică că terapia ne poate ajuta să clarificăm toate aceste emoții și gânduri și că ne poate oferi soluții pentru a ne schimba viața și îmbunătății sănătatea mintală.
Kraus susține că e doar o chestiune de timp până guvernul o să sponsorizeze cercetările care explorează utilizarea Grindr-ului și efectele acestuia asupra sănătății mintale. Compania nu a răspuns solicitării noastre de a se alătura discuției. Dar în cazul în care viitoarele cercetări vor susține ceea ce bănuiesc deja, chiar și cele mai mici intervenții din partea dezvoltatorilor, cum ar fi promovarea resurselor care se îngrijesc de sănătatea mintală a individului, îi vor ajuta pe utilizatori să lupte cu suferința.
Pe măsură ce continuăm lupta de a normaliza relațiile gay în societate, trebuie să stăm cu ochii pe Grindr și pe modul în care acesta afectează cultura gay. Băile comunale încă există. Sunt deschise 24/7 și le poți accesa din propria sufragerie.
Jack Turban este medic și scriitor în cadrul Școlii de Medicină a Universității Harvard, unde cercetează indentitatea de gen și sexualitatea. Lucrările sale au apărut în numeroase publicații, cum ar fi New York Times, Scientific American și Psychology Today. Îl găsiți pe Twitter sub numele de utilizator @jack_turban.