Ba chiar, în spațiul românesc există foarte puține filme care includ teme LGBT+. Chiar dacă ar fi o discuție foarte interesantă despre cum aceste filme prezintă comunitatea, într-o cinematografie a cărei filme folosesc hate speech-ul în scop umoristic infinit de mai multe ori decât cele care doresc să facă vizibilă comunitatea, cred că, în primă fază, trebuie să devenim conștienți de acestea.
În film se oglindește adesea starea în care se află societatea în perioada în care acesta se regăsește, așa că propun o listă cronologică. Așa se poate observa modul în care românii se raportează la LGBT+ în decursul timpului și, de asemenea, se poate crea o imagine mai clară asupra evoluției filmului queer românesc.
Legături bolnăvicioase (2006) – Tudor Giurgiu
Primul film de pe această listă, acesta poate fi considerat unul dintre primele care abordează tematici queer. Plecând de la cartea omonimă a Ceciliei Ștefănescu, acesta urmărește relația a două fete. Cu protagonista, Kiki (Maria Popistașu), care se îndrăgostește de o fată venită de la țară în București (Ioana Barbu), dar care rămâne legată de fratele abuziv (Tudor Chirilă) cu care a întreținut relații incestuase, putem spune că she’s not the hero we deserved, but the hero we needed.
Film apărut înaintea intrării României în spațiul UE, a fost un succes de box-office, dar și foarte controversat. Receptarea lui negativă a fost pusă adesea pe seama homofobiei spectatorilor (probabil pe bună dreptate), dar dacă te uiți la el în anul de glorie 2023, îți lasă un gust ciudat, semn că filmul nu are o abordare chiar ok.
Noi doi (2011) – Claudiu Mitcu
Cunoscut drept primul documentar LGBTQIA+ românesc, filmul urmărește un cuplu format din doi băieți gay și lucrurile cu care se confruntă în societate. Acesta conturează un portret intim al celor doi, lucru care reiese mai ales din faptul că vedem momente în care cei doi protagoniști se filmează unul pe celălalt. Pe acest fundal, regăsim fricțiunile provocate de mișcările extremiste de dreapta din perioada respectivă.
Un film important nu numai pentru ceea ce reprezintă în istoria cinemaului românesc, dar și pentru că poate servi drept un reminder important a faptului că existau oameni nu demult care ieșeau în stradă purtând tricouri cu semne naziste și care scandau că oamenii LGBT+ trebuie scoși din țara lor și trimiși altundeva, în Libia sau Australia.
Trailer la film aici.
După dealuri (2012) – Cristian Mungiu
Filmul nu tratează direct tema LGBTQIA+, ba chiar, Mungiu pare că o lasă mai degrabă sugestiv și pentru a adăuga motivație personajelor implicate. Lăsând la o parte acest aspect, „După dealuri” merită revendicat de către comunitate, fiind un film important și recunoscut internațional.
El pleacă de la premiza cazului de la Tanacu, urmărind degradarea mintală a Alinei (Cristina Flutur), înțeleasă greșit de soborul mănăstirii care o găzduiește. Ea ajunge să fie „tratată” cu niște exorcizare, iar mai-mult-decât-prietena-ei din copilărie, Voichița (Cosmina Stratan) trece prin conflicte interioare, între credința în Dumnezeu și grija pentru Alina. E pe Netflix, dacă nu l-ai văzut deja.
Love Building (2013) – Iulia Rugină
Avem niște reprezentare și în filme mai mainstream, care includ personaje non-hetero. Aici este vorba despre o tabără de 6 zile, formată din cupluri care încearcă să își repare diferite probleme din relațiile lor, sub supravegherea a 3 terapeuți. Din 14 cupluri, două dintre ele sunt gay, iar scopul lor este să resusciteze relația, lucru care se dovedește până la final imposibil sau nu.
Nu te aștepta să te uiți la el și să ai revelații înalte despre cum funcționează relațiile gay în profunzimea lor dar, dacă ai chef de o seară relaxantă, te poți bucura de această comedie românească.
Soldații. Poveste din Ferentari (2017) – Ivana Mladenovic
Pornind de la romanul omonim scris chiar de actorul principal al filmului, Adrian Șchiop (personajul Adi), filmul explorează relația acestuia cu Alberto (Vasile Pavel). Adi își face doctoratul în manele, motiv pentru care se mută în Ferentari, unde îl întâlnește pe Alberto. Cei doi împărtășesc dragostea și veniturile, iar atunci când banii se termină, aceștia se găsesc prizonieri în apartamentul lui Adi, cămin al dragostei lor, dar și pretext pentru conflictele datorate diferențelor de abordare și temperament.
Un film care merită văzut, deoarece reprezintă o radiografie a oamenilor excluși din societate, a unor misfits, cu umor, dramă și autenticitate. Poți vedea filmul aici.
Câteva conversații despre o fată foarte înaltă (2019) – Bogdan Theodor Olteanu
Dacă ai ajuns până aici, trebuie să știi că filmul ăsta se termină, ca și precursorul lui, „Legături bolnăvicioase”, cu replica „Dacă plec, nu mă mai întorc.”. Nu are multe în comun cu acesta, poate doar că pune pe sticlă o relație dintre două fete. Ancorat în realitatea vremurilor lui, „Conversații” conturează portretul tinerelor din comunitate și obstacolele pe care acestea trebuie să le depășească în peisajul contemporan.
Fiind construit ca un colaj de tablouri cu relații queer, filmul are în centru două fete, interpretate de Silvana Mihai și Florentina Năstase, care dezvoltă o relație complicată, după ce poartă conversații despre o fată foarte înaltă, care e o fostă comună. Poți să-l vezi pe Netflix pentru a putea să descoperi singurx cât de mult reflectă realitatea.
Monștri (2019) – Marius Olteanu
Filmul te încastrează în colivia pe care o resimt două persoane care au o căsătorie heterosexuală și impasul în care se află relația lor de 10 ani. Este vorba de Dana (Judith State) și Arthur (Cristian Popa), cel din urmă întâlnindu-se cu un bărbat de pe grindr (Șerban Pavlu), cu care face sex.
Monștri. chestioneză probleme precum relațiile monogame, obligația de a te prezenta în fața societății drept heteronormativ și cât de multe compromisuri trebuie să faci pentru a păstra această imagine.
Câmp de maci (2020) – Eugen Jebeleanu
Jebeleanu pornește de la evenimentul din 2018, când un grup de persoane a întrerupt proiecția unui film queer la cinematograful de la MȚR, și imaginează o poveste despre un jandarm in closet care participă la descinderea protestatarilor. Este vorba despre Cristi (Conrad Mericoffer), care are o relație la distanță cu Hadi (Radouan Leflahi) și a cărui fostă relație cu un alt bărbat revine în prezent.
Modul în care Cristi încearcă să gestioneze situația, posibilitatea ca el să devină out și felul în care acest lucru poate să îi pună în pericol cariera, pune în lumină efectele concrete pe care homofobia societății românești afectează traiul și starea mentală a persoanelor LGBT+. Înainte să te uiți la el, înarmează-te cu răbdare, pentru că vei fi expus la discursuri homofobe care îți vor face sângele să fiarbă.
Lista rămâne deschisă, mai ales pentru filmele viitoare care, sperăm, vor echilibra balanța dintre filmele queer și cele heteronormative. Trebuie totuși amintit că există filme importante LGBTQIA+ de scurt-metraj: O noapte în Tokoriki (2016), Patul lui Procust (2018), Casa noastră (2022), fiind doar foarte puține exemple. Din păcate, accesul în afara festivalurilor este limitată la nivelul scurtmetrajelor, soartă pe care o împărtășește și serialul Ruxx (2022), scos recent de pe HBO Max. Din fericire, platforma găzduiește serialul Valea mută (2016).