NYX Professional Makeup și Garnier, cele două mărci emblematice ale celor de la L’Oreal, susțin anul acesta Bucharest Pride, organizat de asociația ACCEPT și dau startul în luna iunie la două campanii prin care își arată sprijinul față de comunitatea LGBT+ din România.
Întrucât susținerea comunității LGBT+ este cauza principală a brandului NYX Professional Makeup, anul acesta am început un parteneriat cu asociația ACCEPT. Astfel, prima acțiune comuna se va materializa în susținerea evenimentului Bucharest Pride 2023, din perioada 21-29 iulie, unde NYX Professional Makeup, alături de Garnier, va demara o activare în cadrul Pride Park, între 26 și 29 iulie pentru a celebra diversitatea, indiferent de orientarea sexuală sau identitatea de gen.
reprezentanții NYX Professional Makeup România
Peste 60% dintre gamerii LGBT+ au fost hărțuiți online cu privire la identitatea lor
NYX Professional Makeup a lansat campania Game out loud prin care își propune să sensibilizeze opinia publică cu privire la hărțuirea online la care sunt supuse persoanele LGBT+, în special gamerii din această comunitate. Potrivit inițiatorilor campaniei, peste 60% dintre gamerii LGBT+ au fost hărțuiți online cu privire la identitatea lor, astfel că Game out lout își propune să creeze spații online sigure, în care comunitatea LGBT+ să se simtă în siguranță.

Mulți oameni se joacă online pentru sentimentul de apartenență și de comunitate, însă atunci când se confruntă cu hărțuirea, poate deveni greu să simtă că aparțin unei comunități. Acesta este și motivul pentru care NYX creează spații incluzive online pentru persoanele LGBT+, precum și oportunități de informare și educare pentru aliații care doresc să-și arate sprijinul. Sprijinul nostru pentru comunitatea LGBT+ este de lungă durată, fiind un pilon major al valorilor mărcii noastre, NYX Professional Makeup pledând cu mândrie pentru libertatea de exprimare a comunității, atât online cât și offline
Nicolas Vissat, Deputy Marketing Vicepresident SUA
La nivel global, NYX Professional Makeup a donat în ultimii ani peste jumătate de milion de dolari organizațiilor non-profit care sprijină comunitatea LGBT+, printre acestea numărându-se și unul dintre cele mai mari ONG-uri de acest gen din SUA, The LGBT Center din Los Angeles, fiind de asemenea și unul dintre sponsorii principali ai RuPaul’s Drag Race, una dintre cele mai famioase reality show-uri TV din lume.
Remove your makeup, not your PRIDE!
La rândul său, Garnier, unul dintre cele mai faimoase branduri globale de beauty, dă în iunie startul campaniei Remove your makeup, not your PRIDE!, o campanie prin care Garnier încurajează comunitatea LGBT+ să fie out & proud, dar și un efort prin care Garnier își reafirmă angajamentul pe termen lung pentru comunitate.

În cadrul campaniei, Garnier a lansat Garnier Micellar Cleansing Water Pride Edition, unul dintre cele mai bine vândute produse ale companiei L’Oreal, apa micelară fiind disponibilă în momentul de față și în România. Pentru design-ul noului produs, cei de la Garnier au colaborat cu designerul Antoine Giessner, membru al comunității LGBT+.

La Garnier suntem foarte mândri să lansăm campania Remove your makeup, not your PRIDE!, astfel că emblematicul Micelar Cleansing Water All-in-1 de la Garnier a fost reproiectat pentru a celebra Pride Month. De-a lungul anilor, cel mai bine vândut produs de curățare al nostru a devenit un produs îndrăgit de comunitatea LGBT+, deoarece permite multor oameni să-și exprime creativitatea. Susținem comunitatea LGBT+ în fiecare zi, deoarece la Garnier credem că Pride-ul durează 365 de zile pe an, nu doar o lună.
Adrien Koskas, Brand President Garnier
De altfel, L’Oreal, compania mamă a celor două branduri, este un aliat de cursă lungă al comunității LGBT+, diversitatea, incluziunea și sprijinul pentru comunitate, fiind valori de bază în cadrul companiei.
Scopul nostru este să cel mai incluziv lider de pe piața de beauty din lume și să contribuim la o societate în care toată lumea este egală și care poate să traiasca în siguranță și în pace. Mai multe drepturi pentru cei vulnerabili, nu înseamnă mai puține drepturi pentru ceilalti.
Margaret Johnston-Clarke Global Chief Diversity, Equity & Inclusion Officer în cadrul L’Oreal
Fondată în 1909, compania franceză are peste 86,000 de angajați în 150 de țări, pe cinci continente, punând pe piață 36 de mărci globale de beauty, printre care faimoasele Lancôme, Giorgio Armani, Yves Saint Laurent, Ralph Lauren, Maybelline New York, Maison Martin Margiela, Vichy, La Roche-Posay, Diesel, Garnier, L’Oréal Paris și NYX Professional Makeup.