De la goth și punk, până la glam rock și retro, Aphrodite este puțin din fiecare și toate la un loc în același timp. Făcând parte din noua generație de drag queens din România, tânăra de doar 21 de ani, a reușit să-și facă un renume pe scena locală de drag datorită look-urilor sale extravagante și lavish. A descoperit drag-ul pe când avea 14 ani, știind foarte clar de pe atunci că asta va fi unul dintre drumurile ei de urmat în viață. Drag-ul a fost modul ei de a se simți liberă și neconstrânsă de gratiile invizibile ridicate de o parte din familia ei, mai exact de tatăl său, care a respins-o atunci când a aflat că băiatul lui este altfel. Tot ce nu a fost tatăl, au fost mama și bunica care au iubit-o enorm și de la care Aphrodite spune că a învățat ce înseamnă să fii femeie. Cu toate acestea părinții ei încă nu știu că fiul lor face drag la București și că folosește drag-ul ca un mare FUCK YOU la adresa normelor de gen și patriarhatului care încă stăpânește România. Înainte de orice consideră drag-ul un mesaj politic puternic și o modalitate terapeutică de a-și exprima sinele autentic.
Dincolo de pozele glam și fierce de pe Instagram, studenta la arhitectură este o persoană introvertită, matură, sensibilă, îndrăgostită de pictură, poezie și de melodia Pink Matter a lui Frank Ocean. Aphrodite se identifică ca fiind poliromantică și non-binară. Deși preferă să nu-și pună un label, toată această fluiditate a ajutat-o de fapt sa navigheze realitățile stricte ale unei vieți queer în România. Am stat de vorba cu Aphrodite despre drag ca terapie, coming out, relații de familie și toate obstacolele în calea iubirii pe care le ridică ideea de nu corespunde unui gen anume.
În copilărie am crescut într-o locuință în care nu mă simțeam în siguranță să fiu însămi
Am știut de foarte mică că sunt queer și, din fericire, n-am reprimat asta niciodată. Primul meu coming out real a fost către cea mai bună prietenă, în clasa a șaptea, în scara blocului ei, când i-am zis că îmi place de un tip anume. Din momentul ăla ea mi-a fost my rock pentru toate lucrurile prin care am trecut în școală, de la bullying până la momentele în care învățam să fac vogue în clasă.
Cel de-al doilea coming out a fost în adolescență, însă a fost unul involuntar și forțat. Tatăl meu a citit conversația cu tipul de care eram îndrăgostită, moment în care a urmat o ceartă monstru. Din acel moment, relația noastră s-a distrus, iar acum preferăm să nu discutăm despre ce a fost atunci. Eu voiam să fiu artistă, însă trebuia să mă închid în mine, căci eram într-o locuință în care nu mă simțeam în siguranță să fiu eu însămi. Totuși, de când m-am mutat de acasă, am impus limite în relația cu părinții mei, deși cu mama sunt foarte apropriată, mereu am fost.
Prefer să rămân singură, decât să mă chinui să fac pe plac cuiva
Prima oară când m-am îndrăgostit pe bune a fost la 18 ani, când mă duceam la o rudă în vizită. Până atunci au fost crush-urile specifice oricărui băiat queer, unde îmi pica cu tronc fiecare tip frumos care avea grijă cum să se poarte cu mine. Cu tipul de care m-am îndrăgostit prima oară a fost o relație frumoasă, pe care am căutat-o, iar și iar să o repet aproape doi ani după.
Am realizat de când am început să mă machiez că unii tipi nu sunt confortabili să fie cu o persoană ca mine, ceea ce e ok, însă nu vreau să fac compromisuri. Prefer să rămân singură, decât să mă chinui să fac pe plac cuiva, ca să îmi dovedesc că pot să fiu cu cineva. Și sunt fericită așa cum sunt. În momentul de față sunt single, însă dacă aș fi cu cineva pentru mine sinceritatea și comunicarea, dar mai ales acceptarea, sunt importante într-un cuplu. O relație sănătoasă pentru mine este o relație în care nu îmi fac griji despre ce părere ar avea partenerul meu cu privire la mine, asta fiind o chestie de care m-am lovit constant în ultimii ani. Am evitat aplicațiile de dating pentru doi ani pentru că ajunsesem să fiu dezamăgită de mine că nu pot să fiu pe placul nimănui. Acum că m-am întors pe aplicații, constat că totul a rămas la fel de fapt.
De multe ori asta înseamnă homofobie internalizată. Îmi aduc aminte când eram în liceu și vorbeam cu diverși băieți care nu erau de acord să intre într-o relație alături de cineva care făcea și drag, aceștia nefăcând de fapt distincția între ce fac eu ca artist și persoana din viața reală. Am preferat întotdeauna să nu rămân în aceste situații și să plec.
Drag-ul este un mesaj politic puternic și un outlet de afirmare a identității
Povestea cu drag-ul a început când mă machiam pe ascuns în clasa a 11-a, atunci când încă locuiam cu ai mei. O făceam destul de rar totuși. În mod realist m-am apucat de drag acum aproape doi ani, în momentul în care m-am mutat în București pentru studii. Motivul pentru care o persoana face drag cred că diferă de la om la om, însă pentru mine, motivația de a face drag vine din nevoia de a-mi explora identitatea de gen. Aș putea să definesc drag-ul ca un mare “fuck you” la adresa normelor societății cu privire la identitatea de gen. Drag-ul a evoluat mult față de ce era la început, de la o abreviere pentru “dressed as a girl”, la o exagerare superbă a spectrului de gen. Cred că asta îl face să fie una din cele mai incluzive forme de artă posibile și mă bucur să văd că în Romania sunt din ce în ce mai mulți drag performers. Drag-ul este în sine un mesaj politic puternic și un outlet de afirmare a identității, care atrage după sine și experiențe mai nasoale. De multe ori în cluburi am fost atinsă fără permisiune. Oamenii au urlat după mine fix după primul meu show. Mai mult părinții mei nu știu că fac drag și consider că, pentru moment, este mai bine așa. Prietenii mei, în schimb, sunt cei mai mari susținători ai mei. Sunt recunoscătoare să îi consider familia mea.
Ținutele mele sunt extensii ale performance-urilor pe care vreau să le fac, fie că vor să fie despre o experiență personală sau că mă inspir din anumite glume care circulă pe internet, jocuri, filme. Obișnuiam să și cos, însă am decis să mă concentrez mai mult pe styling și să apelez la ajutorul prietenilor mei care știu mai bine. Nu am să mint, cusutul nu e pentru oricine. În schimb, de la o vreme, îmi fac singură toate perucile.
Drag-ul a fost prima și cea mai importantă formă de terapie prin care am trecut
Experiența din familie m-a adus într-un punct în care sunt un adult anxios și extrem de calculat căruia îi este teamă să nu facă ceva greșit. Sunt o persoană foarte introvertită și ușor de speriat, însă învăț din experiența mea ca drag queen să fiu mai stăpână pe mine și să am grijă de mine mai mult. Drag-ul a fost prima și cea mai importantă formă de terapie prin care am trecut, și care este în continuare un proces de self-healing înainte de toate.
Cred că ideea de „familie” care se formează ușor, ușor în comunitate este un lucru foarte benefic. Învățăm ce oameni ne sunt cu adevărat aproape iar asta ne ajută să înțelegem că nu suntem singuri. M-aș bucura să știu că persoanele queer pot găsi prieteni sau parteneri care să-i ajute în prevenirea aparițiilor problemelor de sănătate mintală. Am avut, totuși, norocul de a lua contactul cu o psihoterapeută care m-a ajutat să înțeleg de unde îmi vin problemele și care m-a învățat să am o mentalitate de tipul „totul se va rezolva”.
Avem nevoie de căsătoria gay și de parteneriatele civile
Cred că aliații ar trebui să înțeleagă cât de important este să își exprime părerea despre comunitate. Cred că este o diferență de la cer la pământ între a fi tolerant cu persoanele LGBTQIA+, că la urma urmei orice fata are prieteni gay și probabil un iubit homofob, și a fi aliat, adică omul acela care „luptă”, deși nu are nicio obligație să facă asta. Aliații rămân în continuarea vocea noastră în societatea în care trăim, o voce care se pare că este mult mai ușor de luat în serios de majoritate. Din păcate încă nu avem posibilitatea de a ieși în societate cu capul înainte, fară frica de a merge de mână cu partenerul sau partenera. Încă lipsește acel respect pe care persoanele queer îl merită astfel încât să fie văzute ca o piatră de temelie a societății.
Avem nevoie de căsătoria gay și de parteneriatele civile, căci iubirea între persoanele queer e un lucru atât de valid încât merită asta. Sunt atâtea aspecte benefice pe care legalizarea căsătoriilor și parteneriatelor le-ar aduce, dar cel mai important mi se pare faptul că ar putea aduce o siguranță că poți avea acolo pe cineva care te iubește, din punct de vedere legal, când ai cea mai mare nevoie. Este un lucru pe care orice om îl merită.