Avem norocul să trăim într-o perioadă înfloritoare a culturii queer, poveștile noastre nu se mai regăsesc doar în sfera divertismentului independent sau underground, fiind reprezentate acum și în producții mainstream, cu buget mare. Cândva o formă de entertainment obscur pentru un public restrâns, această subcategorie a imaginii în mișcare se dezvoltă în prezent în majoritatea cinematografelor importante și chiar și în cadrul propriilor festivaluri de film dedicate din întreaga lume.
Din nefericire, cu toate acestea, relațiile între persoane de același sex sunt mascate în continuare în filme sub forma unor prietenii apropiate. Spre deosebire de conceptul de prietenie romantică, care era folosit drept instrument pentru evitarea reacțiilor de respingere ale societății de atunci, păstrându-și în același timp semnificația sentimentală ascunsă într-o lume care nu era încă pregătită să o înțeleagă, în zilele noastre există și alte motive pentru estomparea identităților queer în media.
În ultimii ani, unul dintre ele a câștigat tot mai mult teren în cultura populară, și anume fenomenul de queerbaiting.
Ce este, mai exact, queerbaiting-ul?
Apărut și popularizat pe internet la începutul anilor 2010, acest termen reprezintă o strategie de marketing. Folosită în filme, seriale, cărți, muzică, sau chiar și în cazul unor celebrități, aceasta presupune expunerea unor dinamici între personaje, versuri, postări social media, sau comunicate de presă care să sugereze că personajele sau persoanele în cauză sunt queer.
În cazul filmelor, de exemplu, aceste indicii vin adesea sub forma unor replici flirty între personaje, a unei apropieri neobișnuite între ele, sau a unei tensiuni sexuale palpabile. Câteva exemple ar fi Jennifer și Needy din filmul Jennifer’s Body (2009), Kara și Lena din serialul Supergirl (2015-prezent), sau, când vine vorba de persoane reale, chiar Harry Styles și Louis Tomlinson din faimoasa trupă One Direction.
Oferind acestei categorii de spectatori speranța că relațiile intrigante ale personajelor în cauză se vor dovedi în cele din urmă a fi romantice, această fațadă atrage și captează atenția comunității LGBT+. Astfel, se obține nu numai interesul unui public mai larg, ci și o amplă discuție în jurul produsului media respectiv – oare vor fi cei doi împreună? În ce episod se vor săruta? Au flirtat în scena aia, sau ni s-a părut?
Ambiguitatea naște controversă, controversa naște discuții
Ambiguitatea aceasta naște controversă, controversa naște discuții și comoție în jurul subiectului, iar toate acestea atrag (și mențin) atenția audiențelor destul încât să încapsuleze strategia perfectă de marketing.Cu toate acestea, romantismul se materializează rareori, pentru a se evita înstrăinarea publicului hetero și homofob – tocmai acesta este motivul pentru care queerbaiting-ul este un fenomen dăunător comunității LGBT+.
Prioritizând confortul audiențelor homofobe, mulți producători media nu riscă să implice în narațiunile lor relații queer explicite. Astfel, publicului queer nu i se oferă șansa de a fi reprezentat direct și autentic, fiind forțat să interpreteze după propria imaginație în spatele unui paravan de dinamici vagi și amăgitoare – fapt care te poate face să te simți extrem de singur și invizibil.
În același timp, lipsa de reprezentare directă înseamnă încetinirea procesului de normalizare a relațiilor queer în societate, și transmiterea mesajului că acestea nu sunt demne de a fi afișate pe ecran.
Partea plină a paharului este că, o practică bună împotriva acestui fenomen este consumul de media creată de artiști care fac ei înșiși parte din comunitate. Așa că, pune-ți întrebarea: cum e reprezentată comunitatea queer în formele de divertisment pe care le consumi deja? Merită să le susții?
