Asociația ACCEPT lansează petiția pentru protecția și recunoașterea legală a tuturor familiilor din România, astfel că românii sunt invitați să semneze, începând de astăzi, documentul care solicită Guvernului și Parlamentului să își facă datoria față de toți cetățenii lui și să trateze cu demnitate și egalitate toate familiile.
Inițiativa vine în întâmpinarea pronunțării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) o va da marți, pe 23 mai, în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României. Acest caz, susținut de ACCEPT, reclamă la CEDO încălcarea dreptului la viață privată și de familie pentru 42 de petenți din cauza discriminării în lege și a nerecunoașterii și neprotejării familiilor formate din persoane de același sex.
Petiția cere adoptarea de instrumente adecvate de protecție și recunoaștere juridică pentru toate familiile din România, precum modificarea Codului Civil pentru a permite căsătoria între persoane de același sex și recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în străinătate, legiferarea parteneriatului civil, indiferent de sexul celor doi parteneri de cuplu, înregistrat de către ofițerul de stare civilă dar și protecția familiei de facto, care nu optează pentru căsătorie sau parteneriat civil, în domeniul patrimonial, al sănătății și în vederea prevenirii și combaterii violenței domestice.
Toate familiile merită recunoaștere și protecție juridică, însă în acest moment, în România numai unele familii sunt recunoscute ca atare de către țara noastră. Familiile persoanelor LGBTQIA+, formate din cupluri de același sex, nu sunt recunoscute de stat. Chiar dacă sunt familii reale, legitime, întemeiate pe grijă, iubire și respect, pentru statul român acestea nu există. Acest lucru este nedrept, pentru că toți cetățenii ar trebui să se bucure de tratament egal și demnitate în relație cu autoritățile statului român.
Asociația ACCEPT
Conform organizației 71% dintre români cred că recunoașterea legală a familiilor formate din același sex nu ar avea niciun impact asupra vieții lor, iar 68% consideră că toate familiile ar trebui protejate de lege, inclusiv familiile formate din persoane de același sex. Mai mult, 67% consideră că e nedrept ca persoanele gay sau lesbiene să nu-și poată moșteni partenerul și să își piardă astfel căminul comun sau traiul clădit împreună.
Statul român, prin Guvern și Parlament, trebuie să ofere soluții pentru rezolvarea unor situații concrete de viață pentru toți cetățenii săi. Indiferent de orientarea lor sexuală, cetățenii români au nevoie de reglementări care să le permită, tuturor, printre altele: să-și însoțească la spital partenerul, să-l moștenească sau să își poată revendica contribuția la clădirea căminului comun, să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește partenerul în diverse situații de viață și de moarte. De asemenea, trebuie să aibă posibilitatea să spună Da! în fața ofițerului de stare civilă și să dobândească recunoaștere în societate și în fața statului ca famile.
Au concluzionat reprezentanții asociației ACCEPT
Petiția poate fi semnată aici.