Nu este niciun secret pentru nimeni că persoanele LGBT+ au șanse mult mai mari să dezvolte tulburări de anxietate și depresie, având în vedere stigma socială și respingerea care încă bântuie societatea românească. Hărțuirea și ostilitatea, atât în mediul familial, cât și în cel social contribuie semnificativ la dezvoltarea unor astfel de tulburări, care în lipsa unor intervenții adecvate, pot avea efecte serioase pe termen lung, de la izolare socială, pierderea unui loc de muncă, incapacitatea de a crea și dezvolta relații de calitate, dar și abuz de substanțe sau uneori suicid, în cazuri extreme.
Persoanele LGBT+ au aceleași probleme ca și restul populației: au depresie, anxietate, au disfuncționalități în viața de familie, în cuplu, stres la locul de muncă. Este adevărat, deosebirea constă în intensitatea lor datorate stigmei, care în Romania este destul de mare. Și nu vorbim doar de acceptarea acestei categorii de către populația din România la modul general, ci de acceptarea și susținerea în familia de origine a acestora.
Cristina Dimitrescu, psiholog și psihoterapeut specializat în terapia cu persoane LGBT+
Mai mult potrivit unui studiu realizat de Australian & New Zealand Journal of Psychiatry, adolescenţa poate fi foarte dificilă pentru tineri, dar poate fi deosebit de grea pentru adolescenţii LGBT+. Persoanele din comunitate sunt expuse de trei ori mai mult riscului de a dezvolta depresie, decât persoanele heterosexule. Astfel, într-o lume în care diversitatea sexuală și de gen este încă adesea neînțeleasă și respinsă, terapeuții care se specializează în asistența comunității LGBT+ joacă un rol esențial în susținerea acesteia.
„Durerea și respingerea sunt mai mari la membrii comunității LGBT+. Doare mai ales pentru că respingerea vine din partea părinților”, este de părere Cristina Dimitrescu, psiholog și psihoterapeut al platformei online Hedepy, cu specializare în terapia cu persoane LGBT+. NICE! Magazine a stat de vorbă cu Cristina Dumitrescu despre anxietate, depresie, bullying în rândul comunității LGBT+, și ce soluții există pentru a trece cu bine peste aceste probleme.
Să mergem la psihoterapie atunci când singuri nu mai putem face față provocărilor vieții
Ca și orice altă persoană, un membru al comunității LGBT+ ar trebui să vină în terapie în momentul în care simte că nu mai poate să facă față în singurătate provocărilor vieții. Fie că este vorba de o oboseală, sau o stare de agitație ieșită din comun, sau dacă observă că abilitățile de comunicare pe care le are nu îi sunt suficiente, sau dacă prezintă tulburări de somn sau de alimentație. În zilele noastre, este mai ușor să găsești un terapeut potrivit pentru tine. Spre exemplu, Hedepy, platforma de terapie online, pune la dispoziție pe site un chestionar care facilitează acest proces de găsire a unui psihoterapeut specializat în funcție de nevoile persoanei.
În psihoterapie, cel mai important aspect este relația terapeutică
Psihoterapeutul are în tolba sa mai multe instrumente cu care poate lucra. Am învățat acum câțiva ani terapia afirmativă, care are foarte mult un caracter suportiv, mai ales pentru cei aflați în procesul de coming out. În rest, cred că noi, specialiștii, trebuie să găsim instrumentul care se potrivește cu persoana din fața noastră, și nu neaparat o rețetă universală. De fapt, în psihoterapie, cea mai importantă este relația terapeutică, cam 80% din total, și doar 20% reprezintă instrumentele de lucru.
Un terapeut specializat pe LGBT+ ar trebui să fie deschis și empatic
Un terapeut specializat pe LGBT+ ar trebui să fie deschis și empatic, recunoscând că membrii acestei comunități se confruntă cu probleme des întâlnite în general precum anxietate, depresie, răni emoționale, care sunt adesea exacerbate de neînțelegerea și respingerea din partea familiilor lor, în special după coming out. În România, formarea în acest domeniu este limitată, nu există o deschidere prea mare, lucru care m-a determinat să urmez acum 7 ani un curs organizat de o asociație străină. A fi terapeut în acest context nu este doar despre a oferi răspunsuri, ci mai ales despre a pune întrebările potrivite și a construi o relație de încredere cu pacienții.
Din păcate, în societatea noastră persistă fenomene de bullying și discriminare, ceea ce poate complica procesul de vindecare. Până la urmă, acesta e rolul nostru: să sprijinim, să ascultăm și, foarte important, să nu judecăm. Dacă există prejudecăți, este normal ca terapeuții care nu pot să lucreze cu comunitatea să spună acest lucru și să nu facă parte din procesul terapeutic. E o chestie de deontologie.
Fiecare demers psihoterapeutic are un plan
La început, trecem prin faza de cunoaștere, de interviu, în care discutăm și ne punem de acord cu cel din fața noastră. Eu, ca terapeut, te întreb ce-ți dorești, care sunt problemele, unde vrei să ajungi, de ex. „un job mai bun”, „puterea de a de a fi eu însumi în preajma prietenilor sau a familiei”, „acceptare” etc. Când scopul tău depinde deja de o altă persoană, devine mai greu de urmărit parcursul, dar oricum starea ta generală și încrederea în tine se vor schimba. Într-adevăr, e mai mult de lucru când la un istoric de „ești prost și nu știi nimic” spus de tata toată viața, mai vine în plus și societatea care-ți zice „du-te de aici”.
Există tehnici prin care ne întoarcem în copilărie și vedem de acolo cam care erau aspirațiile și unde s-a ajuns acum, și vedem că există un sâmbure a ceea ce era atunci. Sunt tehnici exploratorii pur și simplu, în care vezi lucrurile care au mers bine și persoanele care au fost totuși lângă tine. Până la urmă, în orice familie există și un înger păzitor, cum îmi place mie să zic. Adică poate e totuși o bunică sau un bunic care a văzut lucrurile bune în tine și a știut să te susțină.
Terapia cognitiv comportamentală spune că trebuie să ai minim 20 de ședințe
Sunt persoane care au doar nevoie de consiliere, adică poate doar de două-trei-cinci ședințe, dacă nu este ceva ce ține neapărat de trecutul îndepărtat, cum ar fi armonizarea relației cu părinții și așa mai departe. Poate are nevoie să dezbată o problemă pe care o are cu partenerul. Terapia cognitiv comportamentală spune că trebuie să ai minim 20 de ședințe. Vedem care este subiectul, îi ajut să comunice, pentru că până la urmă, mult din orice relație înseamnă comunicare. Și atunci am nevoie de minim două-trei ședințe, nu neapărat un an de zile. Și mai e o problemă aici, și anume cea financiară cu care se confruntă multe persoane în ziua de azi.
Cu trimitere de la medicul de familie, se pot accesa 10 ședințe de psihoterapie gratuite
În primul rând, cu trimitere din partea medicului de familie, către un specialist din specialități precum gastroenterologie, psihiatrie, neurologie, oncologie, orice persoană asigurată în sistemul de stat poate beneficia de 10 ședințe de psihoterapie gratuite. Iată ce zic și cei de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București:
Medicii cu anumite specializări (exemple: neurolog, psihiatru, reumatolog, ortoped, oncolog, cardiolog, pneumolog etc.) pot recomanda asiguraților servicii furnizate de psiholog sau de fizioterapeut, cu condiția ca ambulatoriul de specialitate în care medicul își desfășoară activitatea să aibă personal calificat sau să fie în contract cu un furnizor de servicii psihologice sau fizioterapeutice. Serviciile care pot fi furnizate de psiholog sunt: consiliere psihologică și psihoterapie, consiliere de psihopedagogie specială, prin logoped. Terapiile psihiatrice, serviciile furnizate de psiholog, consilierea psihologică şi psihoterapia, precum și serviciile furnizate de logoped pot fi acordate şi la distanţă, prin orice mijloace de comunicare.
Mamele, în general sunt mai înțelegătoare, tații un pic mai rigizi
Terapia copilului sau a adolescentului LGBT+ o realizez în context familial. Am invitat în cabinet, pe lângă mamă, tată, frați, surori, bunici, toate persoanele care sunt implicate în creșterea copilului și care influențează în mod direct. Da, pentru că mulți au nevoie de suport psihologic în a spune părinților despre orientarea lor sexuală și atunci o fac într-un mediu cât de cât controlat, sigur. Au siguranța că părintele nu o să izbucnească, fiind încă o persoană de față. Din ce am observat, n-am făcut o statistică, nici măcar personală, dar am văzut că mamele, în general sunt mai înțelegătoare, încep să se instruiască, încep să participe în grupuri de suport. Tații în general, sunt un pic mai rigizi, depinde și de fiecare cum e format, dar sunt cazuri fericite și cazuri mai puțin fericite.
În ceea ce privește terapia de cuplu, problematica este în general aceeași, diferența fiind că un cuplu tradițional mai poate avea în spate familia, nașii și așa mai departe, în cazul persoanelor LGBT+, nu. Am avut și cazuri în care persoane au venit la mine pentru terapie de cuplu, fără să fi lucrat în terapia personală, și atunci e un pic mai greu, dacă niciunul din membrii cuplului nu lucrează cu problemele sale, dacă nu sunt și într-o terapie personală.
Cei care hărțuiesc sunt și ei de fapt niște persoane foarte suferinde
Bullying-ul se întâmplă și în rândul copiilor la școală, se întâmplă foarte mult și în mediul profesional și așa mai departe, totul vine pe fond de stimă de sine și încredere în sine scăzute. Practic, nu poți să faci față, nu poți să răspunzi de fapt la ceea ce se întâmplă. Atunci când cineva vine și îți spune tot felul de lucruri, în loc să îi răspunzi „lasă-mă în pace” sau să iei atitudine, să te duci la un șef, un director, un diriginte și așa mai departe, nu iei nicio măsură. Cei care fac acest bullying de fapt sunt și ei niște persoane foarte suferinde. E posibil ca la rândul lor să fie bătuți acasă sau traumatizați într-o mulțime de feluri și acesta este singurul mod prin care au văzut ei că pot să se dea mari, într-o formă sau alta: să asuprească pe cineva care e mai „moale” decât ei.
Fenomenul este foarte răspândit în școli și sper să se implice și psihologii școlari, astfel încât să aibă și copiii parte de susținere. Soluția, în general, în caz de bullying este mutarea copilului la altă școală, de exemplu. Așa fac și adulții în mare parte, își găsesc pur și simplu alt job atunci când situația le afectează calitatea vieții.
Majoritatea clienților mei se află în segmentul de vârstă 25+
Cei peste 25 au cam plecat sau pleacă din țară. Pentru că acolo se pot exprima, am clienți care stau în Danemarca, în Olanda, în Germania și pot să iasă pe stradă cum vor ei îmbrăcați, pentru că nu se uită nimeni, nu-i arată nimeni cu degetul, sunt acceptați în mediul profesional și așa mai departe. Cei de 40+ sau 35+, sunt într-adevăr, ascunși în continuare și nimeni nu știe nimic. Unii au familii normale, au mers pe această minciună, alții nu, au rămas singuri.
În cele din urmă, psihoterapia nu este un proces rapid sau ușor, ci unul de lungă durată, în care fiecare pas înainte contează. În acest context, rolul nostru ca societate este să facilităm accesul la astfel de servicii și să promovăm acceptarea și respectul pentru toate identitățile de gen și orientările sexuale. A fi LGBT+ nu este o alegere, dar a fi informat, deschis și să-ți oferi suportul, este.
Conform platformei Hedepy, Cristina Dimitrescu este specializată în relații, adicții, traumă, intimitate și sexualitate, și persoane LGBT+, psihoterapeuta fiind recomandată online pe platformă de 34 de persoane până în momentul de față. Hedepy este platformă de terapie online, ce s-a lansat în Cehia în 2020 și în doar doi ani s-a extins în alte 11 țări, activând în prezent în prezent în Slovacia, Ucraina, Italia, Polonia, Ungaria, România, Estonia, Lituania, Slovenia, Finlanda și Grecia, fiind disponibilă în 13 limbi. În toată Europa, Hedepy are astăzi afiliați aproape 300 de psihoterapeuți certificați, prin intermediul cărora facilitează sute de sesiuni zilnic.
