de Dorian Ilie
Disclaimer: Baga Chipz se identifică ca she/her în drag, însă când se referă la viața sa out of drag se identifică ca he/him. Leo Loren, omul care dă viață personajului Baga Chipz se identifică de asemenea ca fiind gay.
Baga Chipz, cea mai faimoasă drag queen din Marea Britanie, a fost foarte norocos în copilărie. A avut o familie care l-a susținut mult, dar și mulți prieteni care au fost alături de el, în ciuda faptului că a avut o mulțime de probleme. În școală era o persoană cam ciudată după cum zice chiar el, fiind și victima multor chestii homofobe, însă din fericire nimic foarte nasol sau violent. Acum, familia lui vine la spectacolele sale și crede că dacă te întâlnești cu hărțuirea sau homofobia, trebuie să fii rezistent pentru că nu are cum ca la un moment lucrurile să nu se schimbe în bine.
Baga Chipz, pe numele său real Leo Loren, are o carieră de entertainer de succes de peste zece ani, timp în care a cucerit Marea Britanie nu doar cu vocea sa și talentul artistic, ci și cu umorul său molipsitor. Baga Chipz a jucat în filme, spectacole de teatru, seriale online și TV, printre care Celebrity Masterchef, The X Factor: Celebrity și Ackley Bridge, un popular serial britanic difuzat pe posturile de televiziune din Marea Britanie. Stilul său este mai mult cabaret, old school, rochii cu paiete, Shirley Bassey, Danny La Rue, Lily Savage.
Baga Chipz este finalistă a celebrului show Ru Paul’s Drag Race UK vs The World și vine pentru prima oară în România, sâmbăta aceasta, în cadrul unui live show care va avea loc în Q Club din București. Este pentru prima oară când o drag queen din cadrul faimoasei francize TV Ru Paul’s Drag Race, vine în România. Din line-up-ul evenimentului fac parte și Ramya, Vergine Santa Frida și DJ Andrei Hangiu, artiști queer de pe scena vieții de noapte bucureștene. De altfel, în ultimii ani spectacolele cu drag queens din România au luat amploare, în special în Capitală, acolo unde petrecerile de profil atrag mii de fani ai spectacolelor de acest gen în cluburile din București.
Cu o istorie de aproape 15 ani, Ru Paul’s Drag Race este una dintre cele mai populare și vizionate emisiuni TV de reality show din lume. Ajunsă la sezonul cu numărul 15, emisiunea a inspirat serialele spin-off RuPaul’s Drag U, RuPaul’s Drag Race All Stars și RuPaul’s Secret Celebrity Drag Race, RuPaul’s Drag Race: Untucked, dar și numeroase francize internaționale, inclusiv versiuni britanice, australiane și din Noua Zeelandă găzduite de RuPaul, cel mai faimos drag queen din lume.
Leo, care a fost primul tău crush?
Primul meu crush a fost Frank Sinatra. Eram obsedat de el când eram mic și îmi plăcea să mă uit la acei ochi albaștri ai lui Sinatra, pentru că celebrul cântăreț era pur și simplu un gentleman. Nu am fost niciodată îndrăgostit pentru că sunt un spirit liber, care acum e single & ready to mingle. Dacă mi-aș găsi dragostea mi-ar plăcea să o găsesc în New York sau Paris într-o cafenea undeva.

Care e cea mai nașpa chestie din viața ta?
Cea mai nasoală chestie din viața mea e din cauza faimei, a relației mele cu presa. Uneori e mișto, dar alteori vreau doar să trăiesc o viață liniștită și să scap de prea multă atenție.
Pe cine admiri cel mai mult și cel mai mult?
Persoana pe care o admir cel mai mult din lume este probabil cântăreața mea preferată, Reba McEntire. Pur și simplu o iubesc, este blândă și generoasă și are o voce grozavă. E o mamă singură care are două joburi.
Cu ce te lauzi pe scenă?
Comedia și inteligența. Sunt un interpret live și îmi fac propriile materiale. S-ar putea să nu am cele mai bune ținute sau machiaje, dar pune-mă pe o scenă și vă voi distra ca și cum e sfârșitul lumii.
De unde vine Baga Chipz?
Eram într-un pub din Birmingham și a venit tipul ăsta la mine și a început să flirteze cu mine și cu amicul meu și i-am zis: „Uite care-i treaba, de ce vrei un burger când mă poți lua mai bine o friptură?” Și el a spus: „Friptură? Ce-I aia? Eu vreau a bag of chips (o pungă de chipsuri). Și atunci m-am gândit, da, omul ăsta are dreptate, nu e nimic mai bun și mai britanic decât o pungă de chipsuri, nu-i așa?

Cel mai nasol comentariu pe social media a fost: „Aș vrea să fii mort. Aș vrea să mori”.
Pentru mine social media este o binecuvântare și, de asemenea, un blestem. În cariera mea, am nevoie de Instagram. Veniturile mele vin de pe Instagram. Rețelele sociale sunt foarte importante pentru a te promova. Pe de altă parte, oamenii cred că au dreptul să spună orice despre tine. Te pot face praf. Pot să te amenințe cu moartea. Cred că este foarte toxic. Cred că rețelele de socializare poartă o mare parte de vină pentru multe sinucideri. Este o sabie cu două tăișuri. Are avantaje are și dezavantaje. Totuși recunosc că fără rețelele sociale nu aș fi unde sunt. Uneori primesc comentarii de genul „Ești uimitor. Ești preferatul meu. Ar fi trebuit să câștigi Drag Race. Ești cel mai bun”. Și apoi apare un comentariu de genul „Ești gras, ești urât”, sau „nu ar trebui nu faci asta”, „rochiile tale de la Drag Race au fost cele mai proaste pe care le-am văzut vreodată”. Cel mai nasol comentariu a fost: „Aș vrea să fii mort. Aș vrea să mori”.
Biletele la show-ul lui Baga Chipz de sâmbăta aceasta pornesc de la 120 lei și pot fi achiziționate din rețeaua vivabilet.ro și Extasy, cei interesați putând achiziționa și bilete VIP Meet & Greet la prețul de 220 lei. Evenimentul este organizat de Hype Events, în parteneriat cu NICE! Magazine și Q Club. HYPE Events este o companie de organizare evenimente queer, nouă pe piață, care promite să aducă în România cei mai tari performeri de afară.
Am ales numele HYPE pentru ca in capul nostru simțeam cum acest gen de evenimente vor lua prin surprindere comunitatea LGBTQIA+. Din fericire asta s-a văzut din ziua in care am pus evenimentul la vanzare si feedback-ul a fost genial. Seria de evenimente HYPE va consta într-un show care combină un artist queer internațional cu artiști LGBTQ+ locali, rezultatul fiind o producție de nivelul celor pentru care în mod normal ar trebui sa luăm un bilet de avion către Berlin, Barcelona sau Londra. Suntem într-un punct în care există deschidere din partea publicului, există talent și artiști queer locali care pot susține cu profesionalism astfel de producții, au declarat pentru NICE! Magazine cei de la Hype Events.