Baga Chipz, una dintre cele mai faimoase drag queens din Marea Britanie, finalistă a celebrului show Ru Paul’s Drag Race UK vs The World vine pentru prima oară în România, în cadrul unui live show incendiar care va avea loc pe 22 aprilie, în Q club, cel mai mare club gay din România. Este pentru prima oară când o drag queen din cadrul faimoasei francize TV Ru Paul’s Drag Race, vine în România. Biletul normal costă 120 lei, iar biletul VIP pentru Meet & Greet costă 200 lei, toate acestea putând fi achiziționate din rețeaua vivabilet.ro și Extasy App. Evenimentul este organizat de Hype Events, în parteneriat cu NICE! Magazine, Forever Summer și Q Club.
De altfel în ultimii ani spectacolele cu drag queens din România au luat amploare, în special în Capitală, acolo unde petrecerile de profil atrag mii de fani ai spectacolelor de acest gen în cluburile din București.
Baga Chipz pe numele său real Leo Loren, are o carieră de entertainer de succes de peste 10 ani, timp în care a cucerit Marea Britanie nu doar cu vocea sa și talentul artistic, ci și cu umorul său molipsitor. Baga Chipz a jucat în filme, spectacole de teatru, seriale online și TV, printre care și Ackley Bridge un popular serial britanic difuzat pe posturile de televiziune din Marea Britanie. Baga Chipz a dobândit faimă internațională după ce a fost finalist în cadrul Ru Paul’s Drag Race UK vs The World.
RuPaul’s Drag Race, una dintre cele mai populare și premiate emisiuni de tip reality show din lume
Cu o istorie de aproape 15 ani, Ru Paul’s Drag Race este una dintre cele mai populare și vizionate emisiuni TV de reality show din lume. Ajunsă la sezonul cu numărul 15, emisiunea a inspirat serialele spin-off RuPaul’s Drag U, RuPaul’s Drag Race All Stars și RuPaul’s Secret Celebrity Drag Race, RuPaul’s Drag Race: Untucked, dar și numeroase francize internaționale, inclusiv versiuni britanice, australiane și din Noua Zeelandă găzduite de RuPaul, cel mai faimos drag queen din lume.
Emisiunea de televiziune i-a adus gazdei sale RuPaul opt premii Emmy consecutive, din 2016 până în 2022, pentru rolul său, iar producția în sine a fost premiată cu un Primetime Emmy de patru ori consecutiv între 2018 și 2021 și a fost nominalizată la patru premii Critics’ Choice Television, inclusiv pentru cel mai bun serial de tip Reality Show.
RuPaul, inclus în top 100 cei mai influenți oameni din lume de către revista Time
RuPaul, pe numele său real, RuPaul Andre Charles, s-a născut pe 17 noiembrie 1960 în San Diego, California, în SUA. RuPaul este o drag queen, actor, model, cântăreț și personalitate de televiziune americană. Din 2009, a produs și găzduit RuPaul’s Drag Race, propria sa emisiune de tip Reality Show, pentru care a primit opt premii Emmy Awards. RuPaul este considerată cea mai de succes drag queen din lume. În 2017, a fost inclus în lista anuală a revistei Time 100 a celor mai influenți oameni din lume, iar în 2019, revista Fortune a menționat că RuPaul este cea mai faimoasă drag queen din lume. RuPaul a obținut faimă internațională ca drag queen prin lansarea single-ului său de debut „Supermodel (You Better Work)”, care a fost inclus pe albumul său de debut Supermodel of the World (1993).
Ce este o drag queen?
Drag queen este un termen care înseamnă de obicei, un bărbat, care se îmbracă în haine feminine, respectiv utilizează machiaj specific pentru a interpreta un rol feminin în travesti într-un spectacol, eveniment monden sau ca gazdă a unei anumite emisiuni. Cel mai probabil termenul drag queen provine din Polari, o variantă a argoului limbii engleze care a fost popular în câteva comunități gay în prima parte a secolului 20. Drag își are originile pe timpul lui Shakespeare, atunci când doar bărbații jucau teatru. Ei jucau și rolurile feminine pe lângă cele masculine, iar cuvântul drag era o prescurtare de la „dressed as girl” (îmbrăcat ca o fată).