Ligia Moise este psiholog clinician cu o experiență în munca de cabinet de 15 ani, cu un master în psihoterapii cognitiv-comportamentale și formare în terapie sistemică cuplu-copil-familie și în psiho-oncologie. Psihoterapeuta oferă o serie de recomandări celor care se confruntă cu homofobia în toate formele ei: neacceptare, violență fizică sau verbală, ostilitate, abuzuri.
Oameni împotriva altor oameni, oameni neînțeleși de alți oameni, oameni asupriți, oameni chinuiți, respinși, ne iubiți. Trist este că nici măcar nu trebuie să fii homosexual ca să simți, să vezi, să auzi că alți oameni au o problema cu felul în care ești.
Ce fac cu oamenii apropiați de care aș avea nevoie să-mi fie aproape și nu-mi sunt ba, mai rău, mă resping?
Pai, răspunsul meu este simplu. Am cunoscut mulți oameni ai cărora părinții și/sau rude apropiate nici măcar nu aveau ce să le „reproșeze” și cu toate acestea, nu că nu au primit iubire și înțelegere și suport, ba chiar au pătimit suferințe și lipsuri de toate felurile.
Ce le-am spus și n-am sa încetez niciodată să o fac oricărui om aflat în situații similare?
Oamenii care îmi fac rău, prin neacceptarea, prin comportament, cuvinte, atitudine, nu trebuie să facă parte din viața mea. Știu că ideal ar fi ca acolo, lângă „ai mei” să mă simt în siguranță, să mă simt iubit, respectat și apreciat dar, surpriză, viața nu este despre vise și situații ideale.
Cât de simplu este să renunți la a mai cauta să obții toate acestea din interacțiunea cu familia ta? Deloc. Dar este un gest generator de bunăstare mentală pe care îl faci pentru tine.
Ce nu recomand nimănui este să stăruie foarte mult, să demonstreze, să epateze în speranța că lucrurile vor lua o turnura favorabilă. Dacă va fi să fie ei vor înțelege și vor accepta aceasta realitate fără ca voi să purtați o luptă ce nu este a voastră. Din simplul motiv că lupta cu prejudecățile, cu limitele propriei cunoașteri și a propriei conștiințe reprezintă un proces intim posibil doar prin efort personal.
Nu suntem răspunzători de așteptările altor oameni de la noi și, în nici un caz, fericirea părinților mei nu este obiectivul nostru
Pentru că, dragilor, dacă știu ce am nevoie, dacă știu cum vreau să trăiesc și îi anunț și pe ei despre toate acestea voi putea decide să plec din acel loc unde nu pot trăi așa cum îmi doresc. Și plec nu pentru că ei nu sunt suficient de buni ci, pentru că nu trebuie să mă opresc niciodată din a-mi căuta fericirea. Nu sunt răspunzător de așteptările altor oameni de la mine și, în nici un caz, fericirea părinților mei nu este obiectivul meu.
Când lucram în spital ca psiholog puteam sa îmi dau seama foarte repede care sunt oamenii care cred că un psiholog nu e de nici un folos. Așa că, aveam următoarea „manevră”: îmi scoteam ecusonul, mă duceam la patul bolnavului respectiv, începeam dialogul cu el, dialog prin care vizam să înțeleg cu ce probleme se confrunta pentru ca astfel, să înțeleg cum pot să îi fiu de folos.
Îi dădeam astfel posibilitatea să interacționeze cu mine dincolo de prejudecăți și de limitări și abia după ce se închega un dialog aduceam în discuție acel mic amănunt. Le dădeam astfel posibilitatea să îmi cunoască profesia și beneficiile pe care ea le aduce în viața oricărui om.
Ce vreau să vă spun este că nu e nevoie să fii nici L, nici G, nici B, T, Q, A sau altfel ca să nu te regăsești și să nu găsești iubirea și înțelegerea de care ai nevoie în familia ta de proveniență.
Dar, cu blândețe față de tine, cu iubire față de tine, cu încredere nețărmurită în șansă ta la o viață frumoasă și cu un pic de ajutor de la un specialist poți ajunge să faci pace cu tot ceea ce este dar și ce nu este în viața ta. Eu cred că inima mea este formată din toate inimile care și-au dorit să fie parte din inima mea.
Pe Ligia Moise o poți citi și găsi pe blogul ei, Pași către propriul suflet.
