Iată-ne la cea de-a șasea ediție a marșului Pride la Cluj-Napoca. Nici acum nu-mi vine să cred că am fost 3000 de oameni, vizibili, vocali, curajoși, plini de emoții și hotărâți să luptăm cu tot ce avem mai bun pentru a obține drepturi egale pentru fiecare. Am două lucruri importante pe care vreau să vi le spun despre Cluj Pride: 1) cum a crescut Cluj Pride și 2) care a fost atmosfera de anul acesta.
Eram în anul doi de facultate și aveam 20 de ani când a avut loc primul marș în Cluj-Napoca. Am mers singur și eram speriat ca de bombe, sa nu mă intalnesc cu vreun coleg de facultate sau oricine altcineva cunoscut, sau mai mult decât atât să fiu surprins în poze. Nu eram încă ieșit din dulap și speram ca lucrurile să rămână așa. În 2017 trei organizații din Cluj, Asociația Actedo, Asociația Go Free și asociația Pride România, proaspăt înființată, au depus 12 cereri de aprobare a marșului Pride pe mai multe trasee, primind refuz dupa refuz. În cele din urma, marșul Cluj Pride a fost aprobat și s-a desfășurat pe pe strada Gavril Muzicescu.
Am fost vreo 200 de persoane aproximativ, din câte îmi amintesc și am defilat pașnic, în tricouri albe însoțiți de jandarmerie, însă pe celălalt mal al râului Someș erau reprezentați ai mișcării de extremă dreapta, care scandau impotriva noastra, iar printre noi au reușit sa se strecoare persoane care distribuiau participantilor de la Pride, Noul Testament.
În cel de-al doilea an ni s-a spus că există lucrări intensive în centrul orașului și am primit cateva sute de metri în plus pentru defilare, în aceasi zona unde a avut loc marșul în anul precedent. Eram încă nemulțumiți sau mai degrabă dezamăgiți de faptul că orașul de 5 stele, își tine comunitatea LGBT+ la margine. Deja în cel de-al doilea an, am fost mai multe sute de persoane, însă protestul nostru nu trebuia sa deranjeze circulația și am fost înghesuiți pe trotuarul îngust de pe malul Someșului.
În cel de-al treilea an, in 2019 am reușit sa ne adunăm și să umplem Piața Unirii din Cluj-Napoca. A fost primul an în care am simțit că merităm respectul și demnitatea cuvenită.
A urmat un an de pandemie cu restricții severe, iar în 2021 ne-am adunat din nou langa Someșul nostru drag și am pornit într-un marș lung până în centrul orașului, mai precis până în fața Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și înapoi în fața sălii polivalente.
Anul trecut, înainte de marș a avut loc o săptămână plină de evenimente comunitare organizate de echipele de voluntari ale asociaților Pride România și Queer Sisterhood. În 2022 am reușit sa fiu parte din echipa de organizare în calitate de voluntar și vreau să vă mărturisesc că a fost prima oară cand am simțit că suntem o comunitate.
În 2022 am reușit din nou sa umplem Piața Unirii și să mărșăluim prin centrul orașului, cerându-ne drepturile. Ce-i drept era cam liniște pe toata durata marșului, dacă nu erai în față alături de echipa de tobe.
Tot în 2022 eu și mama am fost invitați sa ținem un discurs despre iubirea necondiționată. Mama a acceptat pe loc această invitație. A fost o zi foarte emotionanta pentru noi, iar după ce am împărtășit cu comunitatea călătoria noastră spre acceptare, s-a format o linie lungă de tineri cu ochii în lacrimi care cereau o îmbrățișare de mamă.
Anul acesta, cerul a fost încărcat de nori negri, dar sufletele noastre au fost senine și pline de culoare la Cluj Pride 2023. Cand am ajuns la Pride, Lady Gaga cânta în difuzoare, Piața Unirii era iarăși viu colorată, erau mulți tineri curajoși cu mesaje care mai de care, preferatul meu a fost:
„Acest Pride este un protest”
Am rezonat mult cu acest mesaj, pentru ca ce s-a întâmplat în dimineața zilei de 28 iunie 1969, Stonewall (New York) a fost o revoltă, pentru că persoanele queer s-au săturat să mai fie huiduite și bătute de concetățeni și de poliție. Un an mai târziu, a avut loc primul marș Pride, un eveniment care a avut drept scop principal comemorarea victimelor datorate urii și violenței față de persoanele LGBT+.
Au trecut doar 53 de ani de la primul protest Pride, cand oamenii au ieșit pentru prima oară în stradă pentru garantarea drepturilor egale și respectarea demnității umane. Mișcarea a luat amploare an de an, peste tot în lume, astfel în mai multe țări, persoanele queer au reușit să obțină respectul din partea concetățenilor și să convingă politicienii să le garanteze drepturi egale și protecție socială. În continuare în România ca și în multe alte țări ieșim în stradă pentru a ne face vizibili, cunoscuți în carne și oase pentru a le arăta celorlalți că existăm și că orientarea noastră sexuală sau identitatea noastra de gen, nu este ceva care să ne facă mai puțin morali sau demni de respect.
Am făcut aceasta scurta recapitulare a felului în care a evoluat mișcarea Cluj Pride cu intenția de a reflecta asupra faptului că orice schimbare socială are nevoie de timp și spațiu. Orice sămânță .ca să dea roade, întâi trebuie plantată, avut răbdare sa încolțească, udată la nevoie și îngrijită.
La cea de-a șasea ediție, am fost 3000 de oameni, persoane LGBT+ și aliați. Cea mai tânără aliată a mea a fost fiica celei mai bune prietene, care are un an și patru luni. A fost o mare bucurie să o văd în primul rând în fața scenei fluturând un steguleț rainbow. Înainte de a porni la pas, nouă persoane au spus câteva cuvinte despre motivul pentru care am ieșit in 17 iunie în strada la Cluj-Napoca.
Două reprezentante ale asociatiilor organizatoare le-au mulțumit participanților pentru că sunt prezenți și anul acesta la Cluj Pride. Mai apoi Georgi si Mihaela, cuplul de lesbiene care au dat în judecată la CEDO, alături de alte 20 de familii queer, statul român pentru lipsa de recunoaștere a familiei lor, ne-au vorbit despre cât de multă iubire este în viața lor. Andreas Wolter, vice-primarul orașului Köln, oras înfrățit cu Cluj-Napoca, a participat și anul acesta la Pride, invitandu-l încă odată pe primarul Emil Boc să ni se alăture mișcării noastre.
Cred cu tărie că primarii orașelor noastre prin prezența lor la un marș Pride ar oferi un bun exemplu de solidaritate și incluziune. Nicu Stefanuță, aliat al comunității, europarlamentar român a ținut și el un discurs despre cat de important este sa continuam sa luptăm pentru drepturile noastre. Eu le-am vorbit oamenilor despre lungul drum al vindecarii de homofobie internalizată și despre cât de important este să ne iubim pe noi înșine și să fim solidari unii cu alții în acest proces anevoios. Mama, i-a invitat pe participanți să semneze petiția Declic privind adoptarea unui cadru legal de recunoaștere și protecție a tuturor familiilor, iar pentru ceilalți contra protestatari a pregătit un verset biblic:
„Căci toată legea se cuprinde într-o singură poruncă: Sa iubești aproapele tău ca pe tine însuți (Galateni 5:14)”
Ultimul, dar nu cel din urmă, Sorin Sita a făcut auzită vocea grupului de persoane queer surdo-mute prin limbajul semnelor. Cu ajutorului lui am învțat cum să exprimam cuvintele: gay, lesbiană, sau libertate.
Parcă ne-am înțeles cu Cel de sus, pentru că odată ce am semănat discursurile noastre, a venit o ropotă de ploaie scurtă, care va face ca gândurile noastre de pace, solidaritate, iubire necondiționată și incluziune să încolțească.
Pe tot parcursul marșului voluntarii alergau de colo-colo si indemnau lumea să se facă auziți, strigând în cor: „Drepturi egale, pentru fiecare!” În final asta e tot ce ne dorim, să putem fi noi înșine peste tot, fără să ne fie frică, să putem întemeia familii, să avem parte de recunoaștere și protecție socială din partea statului român și să ne ducem viața pe pământul ăsta în pace și armonie cu toată lumea.
