dentsu, una dintre cele mai mari multinaționale din industria de comunicare la nivel mondial, lansează în premieră în România, campania „ dentsu & friends for Pride”, în contextul zilei de 17 mai, Ziua Internațională împotriva Homofobiei, Transfobiei și Bifobiei. Campania digitală care este una pro bono, se desfășoară pe panouri stradale în tot Bucureștiul și își propune să sensibilizeze opinia publică cu privire la orientarea sexuală, identitatea de gen și Pride, alăturându-se astfel tuturor evenimentelor LGBTIQIA+ care au loc loc la nivel global în contextul acestei zile.
La dentsu, credem că puterea noastră stă în diferențele noastre. Suntem angajați să creăm și să promovăm un mediu divers și incluziv pentru toți colegii noștri, dar și să lucrăm cu clienții noștri pentru a genera o schimbare pozitivă în societate. Ideea de„ Dentsu & Friends” este ancorată într-un concept simplu și universal și anume că suntem mai puternici împreună, astfel dentsu România aduce împreună mediul de business pentru a contribui la crearea unui impact social pozitiv. Suntem bucuroși să avem printre prietenii noștri pentru această primă ediție pe cei de la Generali, Google, Dentons, MAC Cosmetics, Player, Google, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), My Eco Box, Romanian Diversity Chamber of Commerce, (RDCC).
a declarat Alexandru Stan, Client Director & Co-Chair DEI Council dentsu România, într-o postare pe site-ul dentsu
„ Diversitatea face totul frumos. Chiar și o reclamă” este sloganul campaniei, identitatea vizuală provenind de la Progress Pride Flag, numit și „new pride flag ”, având un design mai incluziv. În comparație cu simbolul curcubeu vechi și mai familiar al comunității LGBTIQA+, noul design adăugă culori pentru persoanele de culoare, indigene, trans, în tranziție, intersex și non-binary.