Interviu realizat de Dorian Ilie
Editare de Sophia Țigănaș și Dorian Ilie
Alex, cunoscut de prieteni și de apropiați mult mai bine drept Faust, are 29 de ani și, acum trei ani, a (re)descoperit muzica, iar în momentul de față este producător de evenimente și Dj de hard techno. A călătorit zece luni în America de Sud, îi place salata de vinete cu roșii, ar vrea ca la 80 de ani să fie într-o croazieră gay bând o caipirnha cu “sora ei”, iar cea mai mare frică a sa este cea de singurătate. Născut în Brașov, unde a și terminat facultatea de Comunicare și Relații Publice, a ajuns mai apoi în Timișoara, unde a terminat un master în Marketing și Vânzări. Liceul l-a făcut în Bârlad astfel că se poate se observă deja i-a fost dat de mic dat să se plimbe. Plimbările lui prin lume au ajuns să îl ajute să se regăsească și să descopere modul în care vrea să trăiescă.
Faust este genul de om pe care oricine și l-ar dori prieten. Cald, relaxat și deschis, dar mai mult decât orice, vulnerabil și foarte conectat la sinele său după ani de zile de adversitate, Faust poate fi un exemplu pentru toți cei care vor să vadă luminița de la capătul tunelului.
Cum te indentifici ca gen și orientare sexuală?
Sunt gay și non-binary. Dacă privesc puțin în trecut constat surprins că încă de mic aveam o problemă în a mă identifica cu cele două genuri binare tradiționale, bărbat/femeie. Nu mă simțeam nici băiat, dar nici fată, de multe ori mă întrebam cine sunt, considerând că am o problemă. Băieții se jucau cu mașinile, fetele cu păpușile, eu cu amândouă. Am început însă să mă educ mai mult în acest sens în pandemie: tot în pandemie mi-am făcut și coming out-ul. Conceptul de petrecere queer de hard techno și proiectul „Sqweez!”, împreună cu toți oamenii pe care i-am cunoscut acolo, m-au inspirat și ajutat să înțeleg mai bine cine sunt.
Cum a fost copilăria?
Provin dintr-o familie cu posibilități financiare limitate, mama m-a născut devreme, la nici 18 ani împliniți, iar eu am apărut în viața ei cu două luni mai devreme și destul de bolnăvicios. În copilărie am fost plimbat de la bunici, la mama, la prietena ei cea mai bună, Monica. Mama a plecat în Germania, unde este și acum, prima oară când aveam trei ani, iar a doua oară la șapte ani. În acele momente, în mintea mea de copil, am decis că în viața asta voi fi pe cont propriu. De copilărie mă leagă așadar amintiri mai degrabă dureroase decât frumoase. Fără să vreau să mă portretizez drept o victimă, vreau să spun din start că sunt recunoscător pentru tot ce mi s-a întâmplat în general în viața, bine sau rău. Totuși, dacă aș putea da timpul înapoi și să decid în locul celor care m-au crescut sau mi-au dat viață, nu aș ezita în a spune că aș face câte ceva altfel.
Școala generală a fost oribilă. Am fost batjocorit de colegi ani la rând pentru că eram diferit, că stăteam mai mult cu fetele, că jucam elastic sau că nu venea mama mea biologică la ședințe. Viața mi s-a schimbat radical în momentul în care am fost mutat la bunici, în clasa a VI-a, undeva la țară prin județul Galați. A fost chiar fain, mi-a plăcut mult perioada de atunci și din liceu. Mă apropiasem și de bunicii care mă alintau în continuu și învățasem să o apreciez pe Monica, pe care și în ziua de azi o iubesc ca pe o mamă. Până să împlinesc 18 ani, cancerul îmi răpise însă amândoi bunicii. Monica a fost așadar prima persoană apropiată din familie care a aflat de orientarea mea sexuală. Aveam 20 de ani pe atunci și a reacționat atât de frumos, încât și azi mă gândesc cu drag la vremea aceea. Îmi amintesc amuzat că eram bușit de lacrimi și îi tot spuneam că „am ceva important să-ți spun, dar asta nu mă schimbă cu nimic”. Ea s-a speriat foarte tare, crezând inițial că am vreo boală incurabilă pe care i-o ascund, deci când i-am zis despre ce e vorba, s-a calmat instant și a zâmbit. Reacția ei m-a ajutat mult, mai ales pentru că la vremea respectivă, și eu aveam probleme de acceptare.
Mama a aflat un an sau doi mai târziu, pe când eu intrasem deja într-o relație. Fiind singurul ei copil, deși nu m-a judecat niciodată și nu mi-a reproșat nimic direct, simt că ar fi preferat să fiu heterosexual – îi plac mult copiii și cred că și-ar fi dorit nepoți și o familie „normală” pentru mine, pe cineva care să aibă grijă de mine, „… așa cum o femeie o poate face”. Între timp, lucrurile parcă se mai schimbă și începe să se obișnuiască încetișor cu ideea.
Pe lângă toate aceste experiențe, nu cred că exagerez când spun că îi datorez viața prietenei mele cele mai bune, Ioana. Am avut multe mustrări de conșțiință legate de orientarea mea sexuală pentru că am trăit mereu pentru a-i mulțumi pe alții, pentru a fi acel copil perfect și necomplicat pentru părinții și bunicii mei. Cum homosexualitatea era un tabu atât de stigmatizat, simțeam că prin a fi gay eram exact opusul a ceea ce și-ar dorit familia mea, deși nicioadă nu am auzit discutându-se în casă despre acest subiect. Nici de bine, nici de rău. Pur și simplu nu eram expuși la această conversație. Așadar, să fiu gay mi-a provocat o stare perpetuă de vină, rușine și singurătate. Am avut două tentative de suicid din pricina acestei neacceptări și acelor idei false pe care le aveam. Într-o cădere nervoasă absolut îngrozitoare de la 16 ani i-am mărturisit Ioanei că sunt gay, iar pentru reacția și susținerea ei, nu am cuvinte să-i mulțumesc. Dintr-o dată nu mai eram singur cu ideile mele preconcepute și greșite, apăruse o persoană pe care o iubesc să-mi spună că nimic din ce credeam eu la momentul respectiv nu era adevărat.
Coming out. Cum a fost pentru tine?
Una din cele mai bune decizii din viața mea a fost să fiu out. Nu am cuvinte să exprim cât de eliberat m-am simțit în momentul în care am scăpat de presiunea socială și minciunile de la fiecare discuție cu familia sau prietenii. A meritat fiecare emoție sau frică că aș putea fi respins. În final, m-a ajutat să construiesc relații sănătoase cu oameni care mă acceptă și iubesc pentru ceea ce sunt eu cu adevărat, nu pentru ceea ce îmi închipuiam eu că este de făcut pentru a fi acceptat social.
În facultate mi-am făcut un cont fals de femeie pe Facebook pe nume Adina. Adina era prietena mea pentru restul lumii. Ce nebunie, efort și stres pentru a fi acceptat de oameni, însă multe erau doar în mintea mea. Prin coming out am scăpat de minciuni și am încetat să mai rănesc fete. Evident că am avut și eu mici idile cu fete prin liceu, dar le răneam, le mințeam și nu meritau asta.
Fără a judeca decizia nimănui, vreau să spun ceea ce Zâna Palas mi-a spus și mie la un moment dat,”dacă toți stăm in the closet, oamenii vor avea ca referință doar acei homosexuali care le confirmă lor că a fi diferit este ceva greșit. Dacă începem toți să ieșim la suprafață o să se obișnuiască cu timpul și toată treaba asta o să se normalizeze. Așa cum văd în multe orașe mari din Europa și nu numai. Oamenilor le e frică de ce nu cunosc și dacă tot au ocazia să ne cunoască, hai să ne arătăm așa cum suntem noi, în întregime. Știu că nu e un proces ușor și respect decizia și procesul fiecăruia. Toți avem ritmul nostru și nu există o rețetă perfectă pentru un coming out ideal.
Ai fost vreodată discriminat?
Ce mă îngrijorează și supără pe mine mai tare e discriminarea din rândul comunității. Aici mai avem de lucrat pentru că este esențial să ne susținem unii pe ceilalți. Am observat destul de mult hate la adresa persoanelor femme, trans sau gender fluid din rândul comunității. Vezi și pe Grindr MASC4MASC, XL4XL, only toned etc. Cred că poți spune ceea ce cauți și fără să stigmatizezi. Iar schimbarea începe, în primul rând de la noi, de la cei din comunitate.
Cum a fost prima ta relație romantică?
Prima și singura relație serioasă pe care am avut-o a pornit de la un poke pe Facebook undeva prin iunie 2014. Ne-am ciupit virtual și peste doar câteva luni ajunsesem să renunț la jobul meu din Brașov și să mă mut cu el la București, ulterior din nou la Brașov și în cele din urmă la Timișoara. O nebunie, dar ce nu face omul din iubire? Mai ales la 21 de ani. Primele luni au fost de poveste, alături de el am descoperit și pasiunea pentru călătorit. În schimb, relația a devenit foarte toxică, foarte repede.
Dacă nu știi ce îți dorești într-o relație, e bine să vezi și ce nu îți dorești. Eu în acești doi ani m-am cunoscut mai bine, mi-am dat seama care sunt limitele mele și ce nu funcționează pentru mine. Noi doi eram în antiteză și, în esență, niciunul dintre noi nu căuta un partener în celălalt. Mai degrabă căutam pe cineva care să ne suporte, să ne salveze de propria nefericire. Poate e acesta motivul pentru care așa multe relații nu funcționează. Plasăm tot ce e greu în viața noastră în spatele partenerului și apoi ne mirăm de ce s-au săturat, plictisit sau caută atenție la altcineva. Până să intri într-o relație serioasă cred că e important să fii bine cu tine, așa îți e mai ușor să accepți că partenerul tău nu are nicio obligație în a te salva de propria nefericire. Asta este responsabilitatea fiecăruia.
După această relație, chit că am rămas pe cont propriu în Timișoara, a început boom-ul meu profesional. Tot atunci am început să am și mai mulți bani și am început să călătoresc. Nu regret nimic, dar nu aș mai repeta experiența, mai ales acum.
Sunt singur mai bine de șapte ani. Dar, spre deosebite de alți ani, acum sunt deschis spre a cunoaște oameni noi. Sunt un romantic incurabil și nu aș vrea să părăsesc acest pământ fără să simt cum e să fii într-o relație sănătoasă. În acest sens, eu am lucrat mult la mine în ultimul timp, acum trebuie doar să văd ce mai fac cu această independență care la mine poate fi ușor toxică uneori.
Ce înseamnă muzica pentru tine?
Muzica este pentru mine cea mai frumoasă și autentică formă de exprimare. Când sunt în booth mă simt înțeles, mă simt autentic. Fac ce-mi place și pun mult suflet și dedicare în asta. Muzica mi-a fost tot timpul alături, a fost ceva constant în viața mea și înainte să descopăr muzica electronică. Indiferent de starea mea de spirit, muzica a avut dintotdeauna o soluție pentru mine. Ascult muzică când sunt trist sau vesel, când mi-e lene, când plouă, când vreau să fac sport. Muzica e în permanență prezentă, este cel mai constant lucru din viața mea și mereu am tânjit după o astfel de constanță.
Cum și când ai început să vrei să îți construiești o carieră în muzică?
Când am decis că vreau să plec în America de Sud eram Branch Manager la firma mea proprie din Brașov. Îmi amintesc că de mic eram super focusat pe carieră și ardea în mine dorința să ajung „mare”. După facultate am găsit un job în HR și Sales la o companie mică dar cu mult potențial din Timișoara; după ce am petrecut puțin peste un an acolo, la 23 de ani ajungeam să fiu propriul meu șef și să construiesc de la zero firma din Brașov. Am obținut aprobarea și mândria familiei și a societății la o vârstă fragedă, și totuși nu a fost asta rețeta succesului pentru mine, nu eram fericit, nu eram deloc ok cu mine însămi.
Așadar, m-am apucat de mixat în vara lui 2020, în plină pandemie pe când timpul îmi permitea să mă focusez și pe propriile pasiuni, mai degrabă decât pe rutina zilnică sau săptâmânală. Tot atunci am început să organizez și primele ediții Sqweez! din dorința de a face un nou spațiu sigur pentru comunitatea queer din România. Îmi doream super mult și să educ publicul despre un nou gen de techno, complet diferit de minimal techno, care e atât de popular la noi.
Când am plecat în America de Sud nu mă gândeam nici o secundă că urma să închei un an de zile cu 35 de gig-uri în șase țări. Am plecat mai degrabă ca backpacker. Am luat laptopul, căștile și stickul cu mine doar în ideea că poate mai mixez pentru mine pe undeva: mă săturasem să joc un rol dublu acasă; la birou manager, în weekend DJ.
Povestește-ne despre călătoria ta în America de Sud
Pe 24 ianuarie am plecat cu un rucsac și speranță, lângă ele o agendă cu un plan care s-a schimbat de mai multe ori. Am zis că o să stau oriunde atâta timp cât mă simt bine. Credeam că o să stau șase luni, între timp am stat zece luni și recunosc că aș mai fi stat. Zece luni în care am vizitat pe rând Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia, Chile, Argentina, Uruguay, Paraguay și Brazilia. Mi-au scăpat doar patru țări, din motive logistice, Surinam și cel două Guyane, și de siguranță Venezuela.
În toată perioada aceasta am făcut-o pe călătorul în timpul săptămânii și DJ-ul în weekend. A fost de departe cel mai frumos an din viața mea, un an care mi-a arătat cum îmi doresc să trăiesc și de acum încolo. Iubesc senzația pe care o ai atunci când te pierzi pe străduțele unui oraș nou, iubesc senzația pe care o ai când ești aproape de stele, iubesc arborii și măreția lor, iubesc oamenii calzi și blânzi, arepas, fructele cu gust, cafeaua, bărbații care știu să flirteze și caipirinha. Toate acestea și multe altele le-am descoperit în America de Sud. Am descoperit că se poate trăi și altfel decât cu stresul cu care eram obișnuit în Europa. Cele mai intense momente au avut loc de fiecare dată când nu îmi ascultam corpul și încercam să fac totul: una din marile lecții pe care le-am învățat anul trecut a fost lecția răbdării și a acceptării că nu sunt presat de nimeni, că pot decide eu însămi pentru mine.
Totuși, cu siguranță cel mai memorabil moment va rămâne cum am fost agățat în Sao Paolo la un restaurant de cartier. După multe priviri aruncate unul către celălalt, un tip foarte frumos a venit la mine cu un bilet pe care avea trecut contul de Instagram. În aceeași seară, după ce am intrat în contact, a condus mai bine de o oră ca să ajungă unde eram eu și să petrecem timp împreuna – mai ales pentru că era ultima mea zi în Sao Paolo. Am băut, ne-am plimbat și am petrecut o seară superbă împreună. A fost și prima oară pentru mine când datingul a venit atât de natural. Nu grindr, Tinder etc., ci la restaurant. Mi se pare fantastic, mai ales pentru mine, care mi-am petrecut majoritatea vieții în Brașov, unde foarte mulți gay sunt discreți sau in the closet. Am plecat cu multă anxietate, cu multe întrebări și cu multe griji. M-am întors cu un reset și un update al Sinelui. Sunt (mai) bine cu mine.
Cum e să fii gay în America de Sud?
În orașele mari din Chile, Uruguay, Argentina și Brazilia nu m-am simțit în niciun moment în pericol. Din contră, comparativ cu România, cele patru țări mi se pare că stau mult mai bine la capitolul toleranță, locuri pentru gay, cluburi, saune etc. În Brazilia există și un tutun gay, se numește Rainbow și e foarte popular. Cred că e foarte mișto să fii gay în aceste țări, pe lângă oamenii absolut delicioși, în orașele mari comunitatea are o foarte mare putere. Suntem peste tot și e bine asa. În Peru și Bolivia recomand prudență pentru că oamenii sunt mai închiși la minte și prin faptul că sunt mai tradiționaliști. În Paraguay și Columbia văd lucrurile cam ca la noi, în evoluție, dar încă mai este mult de lucrat.
Ce planuri de viitor ai?
În momentul de față mă focusez pe evoluția mea în plan muzical. M-am apucat recent de un curs de producție muzicală cu un om pe care îl respect foarte mult atât ca artist cât și ca prieten și sper ca prin vară să scot primele track–uri marcă proprie. Am reînceput terapia pentru că e interesant și pentru mine să văd cine sunt acum, după un an așa de bun. M-am angajat temporar pentru a strânge bani de un nou turneu/călătorie la început de 2024 și bineînțeles, îmi doresc ca din ce în ce mai mulți oameni să dea o șansă petrecerii de queer hard techno pe care o organizez, Sqweez!
Ce este Sqweez!?
Sqweez! este o comunitate cultural-artistică din România care are focusul de a promova artiștii queer din țară precum și această nișă muzicală încă nouă la noi, anume hard-bouncy techno. Povestea Sqweez! a început în vara anului 2020, din dorința de a dezvolta un nou spațiu safe pentru comunitatea queer din România, un loc unde să se poată exprima fiecare pe ritmul muzicii techno în felul lor. Au fost șase ediții private, unde nu a contat de unde ești, ci doar cine ești, acolo și atunci, cu povești diferite dar uniți prin dans.
Rolul comunității este de a scoate în evidență creativitatea persoanelor queer, fie că vorbim de DJ sau performeri. Îmi place să cred că la noi la petrecere lumea se simte ca acasă, se pot îmbrăca așa cum își doresc, își pot manifesta creativitatea prin outfituri și dans, iar la finalul serii să simtă că fac parte dintr-o comunitate. Noi, cei din organizare, încercăm să venim mereu cu idei noi de îmbunătățire, fiind totodată deschiși la opiniile publicului. Mai mult decât organizatori, vrem să fim prieteni și încetul cu încetul să extindem conceptul peste tot prin țară. Recent am ajuns și în Timișoara și ne-am bucurat de un feedback foarte fain.
Blitz interview
Filmul preferat – Into the Wild
Cartea preferată – F. Nietzsche, Așa grăit-a Zarathustra
Melodia preferată – The Monojacks, Infinit
Starea preferată – Vesel
Destinația unei vacanțe ideale – Buenos Aires, Argentina
Ai 80 de ani. Cine ești și ce faci?- Sunt Antecedenta Morales, alter-ego-ul meu, sunt pe o croazieră gay cu „sora mea”, Beea și beau o caipirinha în timp ce ne facem planuri de vacanță!
Mâncarea preferată – Salata de vinete cu roșii
