De la lesbianismul descris doar prin subtext, stereotipuri, sau metafore supranaturale, iar cuplurile safice fiind adesea protejate de pretextul unor prietenii apropiate, cinematografia queer a evoluat, ajungând până la punctul în care o poveste de dragoste explicită între două femei să poată câștiga premiul Palme D’Or. Scăpând de scena underground a filmelor experimentale, de cult, sau de artă, femeile queer sunt acum reprezentate cu îndrăzneală și în mod pozitiv în mass-media mainstream… uneori.
De-a lungul istoriei cinematografiei, imaginea lesbienelor a fost construită pe o fundație de clișee. Deși o formă de portretizare aparent inofensivă, aceste clișee promovează o reprezentare inexactă a femeii queer, fiind înrădăcinate în credințe sexiste și homofobe demult apuse, și constituind totodată motivul pentru care există atât de puține filme feminine queer cu adevărat bune.
Iată câteva dintre cele mai populare clișee din cinematografia lesbiană.
Lesbiana letală
Kate Winslet și Melanie Lynskey în Heavenly Creatures (1994)
Multă vreme, lesbienele au fost portretizate drept personaje tradițional masculine, sumbre sau respinse de societate. Începând cu sfârșitul anilor ’80, aceste stereotipuri au fost lăsate deoparte în favoarea unui monstru elegant și feminin cunoscut sub numele de lesbiană letală.
Deseori, acest clișeu prinde viață prin intermediul unor perechi de personaje feminine care formează o conexiune prin comiterea unor acte imorale împreună [vezi Thelma & Louise (1991), Fun (1994), Heavenly creatures (1994)]. Acesastă dinamică a accentuat conceptul unei pasiuni întunecate între personaje, una atât de puternică încât le-ar putea determina chiar și să ucidă una pentru cealaltă. Pe atunci, o relație romantică sau sexuală obișnuită și inocentă între femei era greu de imaginat.
Chiar dacă era dezumanizată și aruncată într-o lumină negativă de cele mai multe ori, cel puțin femeia queer era acum pusă într-o poziție de putere și de stăpânire a propriului destin.
Lesbiana vampir
Vera Filatova în Lesbian Vampire Killers (2009)
Oricât de neplăcut ar fi să te gândești la asta, această reprezentare supranaturală senzuală, deși încă monstruoasă, a accentuat și mai mult ideea naturii viclene și prădătoare a femeii queer. Protagonistele vampirice au fost înfățișate în cea mai mare parte drept stalkeri obsesivi și prădători, sau chiar renegați izolați și anxioși.
Fetișizată din cauza atracției față de același sex și a trăsăturilor supranaturale enigmatice, lesbiana vampir este adesea un personaj unidimensional hipersexualizat, de multe ori chiar ridicol. Alienată de societate din cauza homosexualității sale, ea este condusă de dorințele ei carnale “deviante”, fiind capabilă să atragă victime inocente în lumea sa întunecată, dar, în același timp, nefiind mai mult decât produsul fanteziilor erotice ale regizorilor bărbați.
Cele mai bune prietene
Mary Stuart Masterson și Mary-Louise Parker în Fried Green Tomatoes (1991)
Conceptul istoric al prieteniei romantice a fost puternic reflectat în filme timp de decenii, devenind unul dintre cele mai comune și mai desconsiderate clișee.
Acest concept a fost transmutat în cinematografie ca modalitate de a evita reacțiile negative al societății de atunci. Publicul se arăta fie respingător, fie impasibil atunci când venea vorba de reprezentări pozitive evidente a LGBT în mass-media, fapt care ar fi putut pune în pericol posibilul succes al unui film. Stigma socială impunea ștergerea cu buretele a identității queer.
Chiar și așa, publicul queer a sesizat cu ușurință și entuziasm aluziile romantice ale unor astfel de relații în filme precum Fried Green Tomatoes (1991) sau în seriale TV precum Xena: Prințesa războinică (1995-2001). La urma urmei, era, din păcate, tot ce aveau la dispoziție, deoarece reprezentarea LGBT în media a fost practic inexistentă pentru o lungă perioadă de timp.
Lesbienele tragice
Adèle Exarchopoulous în Blue is the warmest colour (2013)
Încă de la începuturile cinematografiei, finalurile dezolante au fost practic o regulă nescrisă, universal disprețuită, a filmelor despre femei queer (vezi articolul De ce filmele cu femei queer se sfârșesc mereu tragic). Chiar dacă nu se termină întotdeauna cu moartea unui personaj, aceste filme găsesc de obicei un mod de a evita finalurile fericite. În domeniul serialelor TV, lucrurile nu sunt cu mult diferite, personajele feminine queer fiind fie omorâte devreme, fie private de șansa de a avea o relație fericită de durată [vezi Lexa din The 100 (2014), sau Denise din The Walking Dead (2010-)].
La capătul opus, deși rare, filme precum Imagine Me & You (2005), But I’m a cheerleader (1999) și chiar și Carol (2015), au dovedit că finalurile fericite și mai multă pozitivitate sunt cu siguranță posibile, și incredibil de iubite și populare în cadrul comunității.