Peste 1.000 de oameni care susțin drepturi egale au participat duminica trecută la Iași Pride, singurul eveniment de acest gen din estul României, numărul celor prezenți fiind aproape dublu față de anul trecut.
Aflat anul acesta la a treia ediție, Iași Pride, s-a desfășurat în perioada 3 – 11 iunie, printr-o serie de evenimente culturale și activități sociale, precum lansări de carte, proiecții de film, discuții, ateliere, teatru, petreceri, și s-a încheiat cu marșul Iași Pride duminică, 11 iunie.
Festivalul este organizat pentru a aduce mai multă conștientizare asupra comunității LGBTQIA+, a problemelor cu care se confruntă persoanele din această comunitate și a importanței unui Pride într-un oraș ca Iași. Prin evenimentele organizate se dorește construirea unei punți între comunitatea LGBTQ și celelalte comunități active din Iași. Membrii asociației Rise Out organizează acest festival pentru ca oamenii din comunitate să nu se mai simtă îndepărtați de ceea ce înseamnă viață și cultură queer, militând în același timp pentru vizibilitate și incluziune pe plan local.
Festivalul Iași Pride 2023 este organizat de Asociația Rise OUT, sponsorizat de Accenture, Glamazon Romania și Asociația MozaiQ, cu sprijinul Absorbante pentru toate, Acaju, ARAS, Art200, Asociația CIVICA, Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), Checkpoint ARAS Iași, CUIB, FAR cowork & coffee, Gramma Wines, Asociația Identity Education, Institut français de Roumanie à Iaşi, În Dialog, Asociația Mai Bine, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Noir Coffee Roasters, Q Society, REDU, tranzit. ro/Iași și cu ajutorul partenerilor media Cărturești, NICE! Magazine, Radio Guerrilla și WINK Public Multimedia.