Considerat de celebra revistă Billboard ca fiind unul dintre cele mai de succes staruri pop ale momentului, Sam Smith vine pentru prima oară în România, în cadrul primei ediții a festivalului Summer in the City, care va avea loc în în Piața Constituției din București între 3 și 4 iunie. Organizatorii se așteaptă la o prezență de peste 150,000 de oameni în cele două zile de festival. Biletele sunt disponibile și în varianta de day tickets, nu doar ca abonament de festival pe iaBilet.ro. Alături de Sam Smith vor mai urca pe scena festivalului Robbie Williams, Editors, LP, Calum Scott, Abby Roberts și mulți alții care vor fi anunțați în curând de către organizatori.
Sam Smith, unul dintre cei mai populari artiști ai momentului, premiat pentru muzica sa cu Globurile de Aur și Oscar
Cu o carieră muzicală de peste 10 ani, Sam Smith este unul dintre cei mai populari artiști muzicali ai momentului. Hit-uri precum “Stay with me”, “Naughty Boy”, “Latch”, “Lay me Down”, “Money on My Mind” sau recentul single “Unholy” alături de Kim Petras, l-au propulsat pe artistul britanic drept una dintre cele mai populare figuri muzicale ale zilelor noastre.
Single-ul „Stay with Me” a ajuns pe primul loc în Marea Britanie și pe locul doi în Billboard Hot 100 din SUA, în timp ce single-urile ulterioare „I’m Not the Only One” și „Like I Can” au intrat în top 10 în Marea Britanie. “Lonely Hour”, albumul său de debut a câștigat patru premii la cea de-a 57-a ediție anuală a Premiilor Grammy, inclusiv premiul pentru cel mai bun album vocal pop, cel mai bun artist nou, înregistrarea anului, cântecul anului și nominalizări pentru albumul anului dar și cea mai bună interpretare pop solo.
Pentru piesa lui Smith și Jimmy Napes „Writing’s on the Wall”, tema filmului James Bond Spectre (2015), aceștia au câștigat Globul de Aur și Oscarul pentru cel mai bun cântec original.
Robbie Williams, show-uri legendare și unul dintre cei mai bine vânduți artiști ai tuturor timpurilor
De când și-a început cariera solo în 1995, Robbie Williams a vândut peste 85 de milioane de albume în întreaga lume, făcându-l unul dintre cei mai bine vânduți artiști ai tuturor timpurilor. Williams este deținătorul a 13 albume care au ajuns pe primul loc în topurile din Marea Britanie, un record pentru artist solo, fără a-l lua în considerare pe Elvis Presley. În plus artistul deține 14 single-uri numărul unu, „Angels”, „Millenium”, „No regrets”, „She is the one”, „Rock DJ”, „Children”, „Supreme, „Road to Mandalay”, fiind doar câteva dintre melodiile care au încântat sute de milioane de oameni din întreaga lume și l-au plasat pe artistul din Marea Britanie ca fiind una dintre legendele muzicii pop contemporane.
Robbie Williams deține și recordul mondial pentru cel mai mare număr de bilete vândute la un concert într-o singură zi, 1,6 milioane bilete, dar și pentru cel mai mare concert din Marea Britanie, 375.000 de oameni în trei zile. În 2004 a fost inclus în UK Music Hall of Fame după ce a fost declarat cel mai mare artist al anilor ’90.
Robbie Williams și-a început cariera în 1990 ca membru al formației Take That. A părăsit-o după ce a decis să înceapă o carieră solo. În 1996 a lansat „Freedom”, un cover al cântecului lui George Michael, care a ajuns imediat pe locul doi în topul single-urilor din Marea Britanie. În același an, a lansat primul său single „Old Before I Die” și mega-hitul „Angels”, acesta catapultându-l la statutul de star solo. „Angels” rămâne cel mai bine vândut cântec al lui până în prezent, în timp ce single-ul „Let Me Entertain You” a devenit un hit international.
Anul acesta Robbie Williams celebrează împlinirea a 25 de ani de carieră solo cu albumul ”XXV”, pe care figurează versiuni orchestrate ale celor mai cunoscute melodii ale sale. Fosta vedetă din Take That a înregistrat versiuni noi ale hiturilor sale cu Metropole Orkest din Olanda pentru a marca un sfert de secol de la lansarea albumului său solo de debut „Life Thru A Lens”, în 1997. În vârstă de 48 de ani, Robbie Williams a pozat gol pe un soclu pentru coperta albumului, o abordare inspirată de statuia „Le Penseur” („Gânditorul”) a sculptorului francez Auguste Rodin. Colecţia include hiturile „Candy”, „Angels”, „Millennium” şi „Let Me Entertain You”. Pe lângă acest album, Robbie se pregăteşte de lansarea filmului său biografic, un proiect condus de regizorul Michael Gracey şi intitulat „Better Man”, dar și de lansarea propriului talent show, după ce mai mulți a fost jurat la X Factor în Marea Britanie, alături de soția sa Ayda Fields și Simon Cowell.
Editors este considerată una dintre cele mai de succes formații britanice de indie rock din toate timpurile. În cei peste 20 de ani de carieră, Editors au produs șase albume, dintre care An End Has a Start a intrat pe locul 1 în UK Album Chart și le-a adus o nominalizare la Best British Band în cadrul Brit Awards.
LP este o solistă americană care a devenit faimoasă odată cu hit-ul său Lost on You care până în prezent a strâns peste 1 miliard de vizualizări pe YouTube. În 2012 celebra revistă americană Vogue a numit-o Artist of The Week.
Biffy Clyro este o formație rock din Marea Britanie care în cei peste 20 de ani de carieră muzicală au reușit performanța de a petrece 165 de săptămâni în top 75 UK Album Charts, dintre care trei săptămâni pe locul numărul 1.
Solistul britanic Calum Scott și-a câștigat faima după ce a participat la Britain’s Got Talent unde a cântat propria sa versiune a melodiei Dancing on My Own a artistei Robyn. Anul trecut, împreună cu cei de la Lost Frequencies a scos melodia Where are You Now, care imediat a ajuns în top 10 UK Singles Chart.
Abby Roberts este o solistă britanică și make-up artist, cunoscută mai ales pentru faima pe care dobândit-o pe Tik Tok, acolo unde are peste 1,4 miliarde de următori.
Biletele la Summer in the City se găsesc în rețeaua www.iabilet.ro și pe www.summercity.ro, și pot fi achiziționate la următoarele prețuri:
Acces General (locuri în picioare), early-bird: 449 lei, număr limitat de locuri, ulterior prețurile vor varia între 499 și 669 lei până în ziua festivalului.
Golden Circle (locuri în picioare): 839 lei, număr limitat de locuri, ulterior prețurile vor varia între 999 lei și 1,119 lei până în ziua festivalului.
VIP (locuri în tribună): 1,679 lei, doar 2,000 de locuri disponibile.
Pentru mai multe detalii intrați pe www.summerinthecityfestival.com, www.summercity.ro și www.ddee.com