Traducere de pe Emen8.com
De multe ori, lucrurile pe care le facem sunt moartea pasiunii. Comportamentul nostru e rezultatul emoțiilor, al experiențelor din trecut și al fricii de a fi respinși (poate și tu te confrunți cu un pic de Velvet Rage?*).
Dacă ești burlac, iar acum defilezi pe podiumul dating-ului, am întocmit o listă de obiceiuri pe care le numim, cu băgare de seamă, semnale de alarmă! Sunt lucruri pe care s-ar putea să le faci fără să-ți dai seama, dar care pot să eclipseze, la o primă întâlnire, persoana uimitoare care se află înăuntrul tău! Suntem aici ca să te ajutăm să profiți la maxim de experiența ta în lumea dating-ului (aka ce să nu faci ca să nu-l pui pe fugă!)
*Velvet Rage (tradus din engleză: furie de catifea). Termen folosit pentru prima oară în cartea cu același nume a autorului Alan Downs pentru a-și descrie furia rezultată în urma marginalizării la care a fost supus de mic copil, într-o lume lipsită de iubire și compasiune față de orientarea sa sexuală. Această furie te face să crezi că poți câștiga iubirea și acceptarea celor din jur dacă vei fi mai bun, mai frumos și mai sexy.
Nu vorbi despre foștii tăi
Nimic nu-ți strică cheful mai tare ca o conversație despre relațiile tale anterioare. La o primă întâlnire, nimeni nu vrea să știe ce face fostul iubit, că ceea ce ai comandat era mâncarea lui preferată sau că a călătorit prin Asia de Sud! Riști să dai impresia că fostul tău va fi a cincea roată la căruță în noua ta relație.
Într-o bună zi, te vei acomoda îndeajuns de mult cu noul partener și veți împărtăși povești care îi implică pe foștii voștri. Până atunci, dacă simți nevoia să vorbești despre ei, fă-o cu un prieten sau cu o rudă de încredere.
Dacă nu poți să te abții, înseamnă că nu ești pregătit să te întorci în lumea dating-ului. În cazul în care suferi (mai ales dacă v-ați despărțit de curând), nu e recomandat să-ți implici noul iubit în procesul tău de vindecare.
Nu folosi aplicații de dating în prezența lui
E cât se poate de normal să fii activ pe aplicațiile de dating. În timpul pandemiei cu COVID-19, aplicațiile deveniseră singura modalitate prin care bărbații gay se puteau întâlni în siguranță cu cineva (online, desigur!). Chiar și înainte de izolare, nu era ceva neobișnuit ca simplele conversații să formeze prietenii. Și tocmai pentru că unele dintre aceste relații platonice nu părăsesc niciodată mediul online, nu înseamnă că nu sunt legitime.
Dacă abia ai început să te întâlnești cu cineva, e în regulă să rămâi activ pe aceste aplicații. Poți să vorbești despre prietenii tăi din mediul online la momentul potrivit. Dar asta nu înseamnă că este în regulă să folosești aplicațiile în timpul unei întâlniri!
Când petreci timp cu cineva special și alegi să stai cu nasul în telefon, dai dovadă de ignoranță și lipsă de respect. Dacă folosești Grindr-ul în prezența lui, lucrurile se schimbă. Vei da impresia că nu ești interesat și că iei în considerare alte opțiuni.
Până o să discuți cu noul iubit despre implicarea ta în relație și despre alegerea ta de a utiliza sau nu aplicațiile cu pricina, este indicat să le folosești în privat.
În timpul unei întâlniri, nu sta pe telefon și acordă atenție celui de lângă tine.
Nu face altora ochi dulci
Privirile mieroase aruncate altor tipi în timpul primei voastre întâlniri se încadrează în aceeași categorie cu utilizarea aplicațiilor de dating. E pur și simplu nepoliticos, cu excepția cazului în care ați căzut de acord să aveți o relație deschisă și sunteți în căutarea unui nou partener. Pe lângă asta, s-ar putea să dai impresia că nu ești interesat de el.
Dacă amândoi ați convenit că vreți o relație monogamă, evită pescuitul după alți gagii.
Nu uita de protecție
Să ai grijă de sănătatea partenerului tău reprezintă cheia oricărei relații sexuale interesante, intime și pline de respect. Pentru menținerea unei vieți sexuale sănătoase, este nevoie ca amândoi (sau tustrei, patru, cinci…) să dați dovadă de seriozitate.
Nu presupune că va fi de acord s-o facă fără prezervativ sau că poți renunța la PrEP. Încearcă să ai o conversație deschisă despre ceea ce îți dorești și ascultă ce are de zis în legătură cu zona lui de confort. Dacă vreunul dintre voi are HIV și nu sunteți siguri cum se integrează PrEP-ul în viața voastră, amintește-ți că a trăi cu HIV nu reprezintă un obstacol în calea unei relații semnificative și sănătoase. Menținerea unei încărcături virale nedetectabile previne transmiterea virusului chiar și atunci când nu se folosește prezervativ.
Dacă ai o viață sexuală deschisă, testează-te regulat atât pentru siguranța ta cât și a celor din jur. Folosește PrEP pentru a te proteja împotriva virusului HIV și prezervative ca să reduci riscul altor infecții cu transmitere sexuală, cum ar fi chlamydia, sifilisul și gonoreea.
Nu trăncăni despre tine
Există întâlniri în care un tip vorbește mai mult decât celălalt. S-ar putea să fii obosit sau să ai pur și simplu mai puține de zis. Dar, în general, fluxul conversației ar trebui să fie cât se poate de echilibrat. Trebuie să simți că ești liber să vorbești despre tine. La fel și el.
Nu domina conversația. Dacă el e timid și nu-și dă drumul la gură, pune-i întrebări despre viața și interesele sale. Îi vei demonstra că ești dispus să asculți în aceeași măsură în care ești dispus să vorbești. De asemenea, vei da dovadă de empatie (calitate în care oamenii ar putea să investească mai mult). Învață mai multe despre cum ai putea să devii un ascultător empatic.
Nici tu n-ar trebui să rămâi tăcut. Evitând să vorbești despre tine poate să creeze impresia că ți-e frică să fii vulnerabil. Ține minte că vulnerabilitatea este esențială dacă vrei să creezi o conexiune durabilă și semnificativă.
Nu te purta ca o „Karen*”/ evită negativismul
„Karen” – argou peiorativ asociat cu genul de persoană de vârstă mijlocie enervantă, furioasă, îndreptățită la orice și adesea rasistă, care încearcă să controleze situațiile și oamenii din jurul ei.
De multe ori, o atitudine negativă nu este sexy. Nu confunda asta cu o zi proastă la muncă sau cu o perioadă dificilă din viața ta. Observă cum interacționezi cu personalul și casierii. Cum diferă asta de modul în care partenerul tău interacționează cu ei? Altfel spus, cum reacționezi atunci când lucrurile nu merg așa cum vrei? Nimeni nu vrea să iasă la întâlnire cu o Karen!
Dacă ai moralul la pământ, nu-ți fie frică să discuți cu noul tău partener. Toți avem reacții exagerate când suntem copleșiți de emoții, iar el s-ar putea să-ți aprecieze sinceritatea. Dacă prețuiește curajul tău de a fi vulnerabil, înseamnă că ți-ai găsit alesul. Așa cum spune Brené Brown: „Uneori, cel mai curajos și mai important lucru pe care îl poți face este să intri pe ușă.”
Nu-ți fie frică să ceri ajutorul cuiva dacă simțit că nimic nu funcționează în ultima vreme. Există numeroase servicii de consiliere care se adresează oamenilor din comunitatea LGBTQ.
Nu fi dependent de atenția lui
Nu intra în forță în viața noului tău iubit. În caz contrar, riști să pari disperat. Nu-l urmări pe rețelele de socializare și nu-l întreba tot timpul unde e și ce face. Dacă nu răspunde la mesaj, probabil că e ocupat. Dacă îi trimiți mesaje în timpul serviciului, sunt mari șanse să lucreze. Nu e cazul să intri în panică.
Dar nici nu înseamnă că ar trebui să fii distant și să joci greu pentru a obține ce vrei. La începutul unei relații, joculețele de acest fel au potențialul de a deveni toxice. Respectă-i limitele și ține cont de ritmul natural al relației voastre.
Așa că ieși afară! Asigură-te că profiți la maxim de lumea dating-ului, pentru că întâlnirile pot fi extrem de distractive. Și dacă simți că toți băieții pe care îi întâlnești nu sunt de treabă, poate că a sosit timpul pentru o schimbare.