A doua ediție a PrideTM, Pride-ul din Timișoara are loc anul acesta între 24 iunie și 1 iulie, Marșul Pride fiind programat pe 1 iulie, de la ora 15:30, având ca punct de plecare Parcul Central din orașul de pe Bega. Ediția din acest an este dedicată recunoașterii legale a tuturor familiilor LGBT+ din România.
Pe 23 mai Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat o hotărâre mult așteptată de zecile de mii de familii formate din persoane de același gen din România în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României. Hotărârea a venit la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor. CEDO a constatat în acest caz faptul că România a încălcat Articolul 8 al Convenției, care protejează viața de familie, în cazul celor 42 de petenți.
În urma acestei decizii, România trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex. CEDO subliniază clar că aceste familii au nevoie urgent de o formă de recunoaștere care să le ofere acestor familii drepturi egale și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri. La aproape o lună după această decizie statul român nu a zis absolut nimic. Pentru asta, noi cerem în a doua ediție a marșului de la Timișoara recunoaștere legală a familiilor queer.
reprezentanții Identity.Education
Evenimentul, organizat de Identity.Education, un ONG care prin artă, cultură și educație promovează drepturile și comunitatea LGBT+ din Timișoara, debutează pe 24 iunie, începând cu ora 22:00, cu party-ul Dirty Disco w. Eugen Rădescu și care va avea loc la club Elixir, prețul biletului de intrare fiind 25 de lei.
PrideTM va ajunge la final pe 1 iulie, odată cu Marșul Pride care se va încheia cu Pride in the Park, în parcul Regina Maria din Timișoara, organizatorii menționând că vor reveni în curând cu programul complet al evenimentelor din cadrul PrideTM.
Dacă anul trecut am început marșul, simbolic, de lângă Starea Civilă, anul ăsta începem în Parcul Central, un spațiu cunoscut comunității și locul în care mulți se întâlneau pe vremea art. 200. De data asta comunitatea nu se ascunde, din contră, ne urcăm pe scenă, la propriu și cerem ce ni se cuvine, recunoaștere legală a familiilor queer.
au concluzionat reprezentanții Identity.Education