Traducere de pe Emen8.com
Lumea cinematografiei a jucat un rol excepțional în cultivarea și modificarea discursului dominant despre HIV, încă din primii ani ai epidemiei de HIV/SIDA din anii ’80 și ’90.
Din cele mai întunecate zile ale anului 1994, când decesele cauzate de SIDA au atins apogeul în lumea dezvoltată, până astăzi, când tratamentele extrem de eficiente au făcut ca HIV să fie pentru mulți o afecțiune gestionabilă, filmul a permis, ca experiențele umane despre HIV, să fie ilustrate în întreaga lume.
Ecranul de proiecție aduce la viață un număr mare de narațiuni diverse, trăite atât de către cei care trăiesc cu virusul cât și de către cei care sunt afectați indirect de acesta. Din 1985 până în zilele noastre, iată nouă filme de văzut musai, despre SIDA și HIV.
Philadelphia, 1993
Considerat a fi unul dintre cele mai inovatoare și printre primele filme care a adus epidemia de SIDA unui public mainstream, filmul încasând peste 206 milioane de dolari la nivel mondial, în comparație cu un buget modest de 26 de milioane de dolari, Philadelphia i-a adus lui Tom Hanks un Oscar la categoria Cel Mai Bun Actor, pentru rolul principal, Andrew Beckett, un asociat senior la o firmă de avocatură din Philadelphia, care are SIDA. Beckett este disponibilizat pentru „incompetență”, dar bănuiește că adevăratul motiv pentru concedierea sa este statutul său HIV, pentru că unul dintre parteneri a observat anterior o leziune pe fruntea lui Beckett, pe care acesta a încercat să o pună pe seama unei răni provocate de o rachetă de tenis. Joe Miller, interpretat de Denzel Washington, îl reprezintă pe Beckett în instanță și dă în judecată firma pentru discriminare și concediere abuzivă.
Puterea acestui film constă în capacitatea lui de a face subiectul mai acceptabil pentru un public mai larg și neexpus anterior acestuia, în timpul unora dintre cei mai nimicitori ani ai epidemiei de SIDA, în parte prin alegerea numelor arhicunoscute Hanks și Washington pentru personajele principale, dar de asemenea, prin distribuirea a 53 de persoane care trăiesc cu HIV și SIDA, în roluri secundare.
După cum a rezumat elocvent criticul de film Roger Ebert în recenzia sa din 1993:
„Philadelphia este un film destul de bun, în proprii săi termeni. Iar pentru cinefilii cu o antipatie față de SIDA, dar cu entuziasm pentru vedete precum Tom Hanks și Denzel Washington, poate ajuta la înțelegerea într-o mai mare măsură a bolii. Mai devreme sau mai târziu, Hollywood-ul a fost nevoit să abordeze unul dintre cele mai importante subiecte ale timpului nostru, iar cu Philadelphia, gheața a fost spartă”
The Normal Heart, 2014
Descriind ascensiunea crizei HIV/SIDA din New York City între 1981 și 1984, The Normal Heart se concentrează pe un grup de bărbați gay, cât și pe Dr. Emma Brookner, rol interpretat de Julia Roberts, precum și pe confuzia și frica cu care aceștia se confruntă în primele zile ale epidemiei, o perioadă în care cauzele HIV și modul în care se transmite erau încă necunoscute, și, de asemenea, pe perioada pre-1985, când a devenit disponibil primul test de anticorpi HIV. Filmat admirabil și cu o intrigă mereu captivantă, acest film a fost lăudat de către critici.
Holding the Man, 2015
Adaptată după memoriul cu același nume al lui Timothy Conigrave din 1995, Holding the Man este cea mai emblematică lucrare artistică din Australia în ceea ce privește filmul despre HIV/SIDA. Povestea autentică, plină de căldură, vorbește despre studenții Timothy Conigrave (Ryan Corr) și John Caleo (Craig Stott), care se întâlnesc și se îndrăgostesc la o școală catolică din Melbourne în 1976. În următorul deceniu, relația lor înflorește, în ciuda șirului de necazuri homofobe născute în respectivele lor familii, dar în 1985 această poveste de dragoste ia o întorsătură dramatică, când ambii bărbați sunt diagnosticați cu HIV. Minunată din punct de vedere cinematografic, filmată îndeosebi în Sydney și Melbourne, precum și cu o distribuție a rolurilor secundare exclusiv australiană, incluzându-i printre alții pe Guy Pearce, Anthony LaPaglia, Sarah Snook și Geoffrey Rush, Holding the Man este o adaptare fidelă a memoriilor dulci-amărui ale lui Conigrave și care merită într-adevăr vizionată.
Dallas Buyers Club, 2013
Pentru acest film Matthew McConaughey și Jared Leto au luat premiul Oscar pentru Cel Mai Bun Actor, respectiv, Cel Mai Bun Actor într-un rol secundar. Dallas Buyers Club a fost un succes comercial apreciat de critici, încasând puțin peste 55 de milioane de dolari la nivel mondial, în comparație cu un buget relativ mic, de 5 milioane de dolari.
Protagonistul filmului este Ron Woodroof (Matthew McConaughey), un bărbat straight care ia SIDA în 1985, o perioadă în care tratamentele HIV/SIDA abia dacă erau cercetate, iar virusul era încă destul de enigmatic și extrem de stigmatizat. Ca parte a unei mișcări experimentale și subterane de tratare a SIDA, Woodroof face contrabandă în Texas, cu medicamente farmaceutice neaprobate, pentru a-și trata simptomele și, de asemenea, le distribuie altor pacienți cu SIDA, prin înființarea „Dallas Buyers Club”, în timp ce se confruntă cu ostilitatea autorităților americane. Descrierile adversității și a izolării experimentate de către cei care trăiesc cu SIDA la acea vreme sunt uluitoare, iar interpretările lui McConaughey și Leto sunt supreme.
An Early Frost, 1985
Un moment cheie pentru descrierea epidemiei de SIDA pe ecran, An Early Frost este primul film semnificativ, realizat pentru televiziune sau lungmetraj, care abordează tema SIDA. Michael Pierson este un avocat de succes, care trăiește o viață aparent fericită cu iubitul său, în Chicago. Dar după ce suferă o criză de tuse la locul de muncă și este dus la spital, acesta descoperă de la un medic, că cel mai probabil are SIDA, amintiți-vă că, în 1985, testele standard de sânge pentru anticorpi HIV mai aveau câțiva ani până să devină disponibile publicului, așa că diagnosticele erau puse, în mare parte, pe baza simptomelor.
Michael se întoarce acasă, la familia sa arțăgoasă, care trăiește în tipicul cămin american, într-o zonă rurală lipsită de originalitate sau distincție, pentru a se prezenta atât ca un pacient cu SIDA, cât și ca un bărbat gay. În timp ce se confruntă cu stigmatizarea și homofobia, el rămâne în convalescență la casa familiei și își restabilește cu succes apropierea de părinții și de sora lui. Filmul, realizat pentru televiziune, a fost, în mod impresionant, cel mai vizionat program în noaptea în care a fost difuzat, pe 11 noiembrie 1985, în Statele Unite și, ulterior, a fost nominalizat la 14 premii Emmy, dintre care a câștigat trei, precum și un Glob de Aur. După ce a spart gheața, An Early Frost a deschis calea pentru televiziune și lungmetraje ulterioare care se concentrează pe HIV/SIDA.
Behind the Candelabra, 2013
Bazat pe memoriile lui Scott Thorson, unul dintre iubiții de lungă durată ai lui Liberace – Behind the Candelabra este un zaiafet de prost gust pentru ochi, arătos, dar ieftin, cu Michael Douglas și Matt Damon ca Liberace și, respectiv, Thorson. Lumea poleită și doldora de ștrasuri a unuia dintre cei mai emblematici, dar neasumați bărbați gay din istorie, este adusă fabulos pe ecran de către regizorul Steven Soderbergh și este cu adevărat amuzantă. În vârstă de doar 18 ani, Thorson îl întâlnește pe Liberace și, la scurt timp după, se mută cu el, devine iubitul lui și începe rapid să oglindească maniera extravagantă de a se îmbrăca, cheltuielile și stilul de viață al lui Liberace. În vreme ce filmul abordează doar pe scurt moartea prematură a lui Liberace, acesta este un portret minunat al uneia dintre primele vedete mainstream din lume care s-a stins din cauza SIDA.
Longtime Companion, 1989
Pavând în continuare drumul, de la fundația trasată de An Early Frost, Longtime Companion, care a fost lansat în 1989, este primul film mainstream care abordează subiectul SIDA. Filmul este împărțit în nouă secțiuni, fiecare înfățișând o zi diferită între 3 iulie 1981 și 19 iulie 1989, o perioadă de opt ani care urmărește un grup de bărbați gay și experiențele lor în primii ani ai epidemiei de SIDA. De la respingerea inițială a ascensiunii „cancerului gay” în 1981 ca fiind o boală rară, distribuția de bărbați gay a filmului este redusă treptat de-a lungul anilor, mulți dintre ei murind de boli asociate cu SIDA. Morțile personajelor sunt rareori afișate pe ecran sau menționate în mod specific, mai degrabă sunt sugerate de către absența personajelor, o strategie de a pregăti sufletește publicul poate, folosită într-un moment în care SIDA încă devasta lumea dezvoltată și nici măcar nu atinsese apogeul încă. Scena finală în care cei care au murit se întorc pentru o întrunire, într-o secvență reprezentând un vis, pe plaja de la Fire Island Pines, este un final plin de lacrimi amărui pentru acest film minunat.
The Living End, 1992
Descris în mod ademenitor de către unii critici drept un „Thelma și Louise gay”, The Living End este un film tragi-comic axat pe Luke și Jon, doi bărbați gay seropozitivi, care, după ce au ucis un polițist homofob, pleacă într-o călătorie, cu motto-ul „La naiba cu totul”. În vreme ce filmul a avut parte de o acceptare mixtă din partea criticilor, Peter Travers de la Rolling Stone nu a avut decât laude pentru film, începându-și recenzia cu: „Frica lașă a Hollywood-ului în ceea ce privește filmele cu SIDA, face acest strigăt cumplit de amuzant, sexy și totodată îndurerat din inima scriitorului, regizorului, operatorului și monteurului Gregg Araki cu atât mai sfâșietor.” Indiferent de calitatea regizorală a filmului, chimia de pe ecran dintre cei doi bărbați în rolurile principale în timpul scenelor de sex, este hot totuși!
Angels in America, 2003
În 2006, Seattle Times a enumerat Angels in America printre „cele mai bune filme despre SIDA”, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la începutul epidemiei de SIDA. Miniseria durează șase ore și gravitează în jurul a șase new-yorkezi ale căror vieți se intersectează în 1985. Protagonistul miniseriei este Prior Walter, un bărbat gay care trăiește cu SIDA și care este vizitat de un înger. O mare varietate de teme din acea perioadă sunt explorate în această miniserie ireală, inclusiv răspândirea epidemiei de SIDA, politica epocii Reagan împreună cu climatul social și politic în rapidă schimbare, din 1985. În 2004, Angels in America a câștigat 11 premii din 21 de nominalizări la Emmy, la acea vreme, cele mai multe premii Emmy acordate unui program TV într-un singur an. În plus, miniseria menține un rating „proaspăt” de 90% pentru Rotten Tomatoes, bazat pe 20 de recenzii, cu o evaluare medie de 10/10.
