De-a lungul istoriei, cultura și arta au fost folosite în Spania ca mijloace de a discuta despre teme legate de gen și sexualitate, unii artiști de-a lungul timpului făcând parte din mișcări pentru a promova drepturile persoanelor LGBTQIA+. Pictura, literatura, artele plastice și alte forme de expresie artistică au deschis și deschid mintea oamenilor către realitatea multifațetată a comunității.
Între anii 1931 și 1936, Spania a fost guvernată de un sistem republican cunoscut sub numele de A Doua Republică, care a adus femeilor mai multe drepturi și a scos homosexualitatea din Codul Penal spaniol în 1932. Pentru comunitatea LGBTQIA+, A Doua Republică a marcat începutul unei perioade de creștere a conștientizării culturale și a intelectualismului în Spania. De exemplu, Federico García Lorca, faimosul poet spaniol, a explorat teme tabu precum clasa socială și erotismul homosexual în operele sale, acesta fiind ucis în 1936 la doar 38 de ani în timpul Războiului Civil Spaniol.
După Războiul Civil, în timpul regimului dictactorului Francisco Franco în Spania, persoanele LGBTQIA+ au fost persecutate brutal, homosexualitatea devenind ilegală prin mai multe legi și decrete naționale, acestea fiind trimise adesea în lagăre, închise sau ucise. După moartea lui Franco și sfârșitul dictaturii sale în 1975, homosexualitatea a rămas ilegală până când guvernul Regatului Spaniei a abrogat această lege în 1979. Cu toate acestea, chiar și în timpul dictaturii, scenele contra-culturale LGBTQIA+ au apărut în anii ’60 în Barcelona, Sitges și Ibiza.
Unul dintre cele mai faimoase exemple în acest sens a fost „El Comodín” din Sitges, deschis în 1957, primul club de noapte și cabaret cu o atmosferă gay pronunțată și deschis oricui din public în Spania. În ultimii ani, acesta a devenit un loc în care au loc spectacole cu drag queens.
Chiar dacă istoria drepturilor LGBTQIA+ se concentrează adesea asupra luptei pentru egalitatea drepturilor bărbaților gay, opresiunea structurală asupra femeilor cis și trans, a femeilor lesbiene și a femeilor queer adesea nu este evidențiată la fel de mult sau chiar minimalizată. Recunoașterea luptei acerbe pe care femeile de culoare, femeile lesbiene, femeile queer și femeile trans au dus-o în războiul pentru egalitatea drepturilor este, prin urmare, extrem de importantă. În Spania, rolul comunității lesbiene în lupta pentru drepturi egale a fost crucial și indispensabil, documentarul „Violet: revoluția lesbiană” vorbind despre lupta istorică a femeilor lesbiene din Spania.
În 1988, uniunile homosexuale au fost recunoscute prin legalizarea parteneriatelor civile în Catalonia, iar în 2001, uniunile între persoane de același sex au fost aprobate în Madrid. În anii următori, Andaluzia, Extremadura și Madrid au continuat să adauge drepturi comunității LGBTQIA+ împotriva discriminării pe bază de orientare sexuală și identitate de gen. În momentul de față Spania este recunoscută ca fiind o țară fruntașă în ceea ce privește drepturilor persoanelor LGBTQIA+, aceasta fiind cea de-a treia țară din lume cu cei mai mulți cetățeni în favoarea căsătoriilor între persoane de același sex, precum și în apărarea dreptului lor la adopție. Documentarul spaniol „Mama, soy gay” (Mamă, sunt gay) oferă o privire de ansamblu asupra luptei pentru drepturile LGBTQIA+ în Spania în ultimii patruzeci de ani.
