Asociația Accept a redeschis recent formularul de recomandări de specialiști LGBTQIA+ friendly. În 2022, Accept a publicat prima versiune a bazei de date de medici LGBTQIA+ friendly astfel asociația își propune să actualizeze această bază de date periodic, cu cât mai multe recomandări de medici LGBTQIA+ friendly din cât mai multe specializări, precum medici de familie, endocrinologi, ginecologi, psihiatri, dermatologi, stomatologi, infecționiști, urologi etc., dar și psihoterapeuți, la care persoanele din comunitatea din toată țara pot apela cu încredere atunci când vor să acceseze servicii specializate și își doresc să fie respectați și să se simtă în siguranță.
Cum funcționează baza de date?
Atunci când o persoană din comunitatea LGBTQIA+ contactează asociația pentru o recomandare, aceasta va fi îndrumată către specialistul/a potrivit/ă din baza de date. Fiecare specialist/ă recomandat/ă este întrebat/ă mai întâi dacă dorește ca datele sale să fie publice și anume să apară direct pe site, sau dacă preferă ca datele să fie disponibile doar către cei care întreabă.
Formularul poate fi completat fie dacă ești medic și dorești să te recomanzi/ să apari în baza noastră de date, fie dacă ești pacient/ă și ai o recomandare de medic unde te-ai simțit în siguranță și confortabil. În ambele cazuri, asociația Accept va lua legătura cu specialistul/a recomandat/ă pentru a confirma că vrea să facă parte din baza de date.
Formularul poate fi completat aici