Traducere de pe mayoclinic.org
Persistența dificultăților privind sănătatea mintală în rândul bărbaților homosexuali și bisexuali, care durează chiar și pe măsură ce persoanele LGBTQIA+ obțin o mai mare acceptare și drepturi civile, poate fi explicată, cel puțin parțial, prin efectele conștientizării statutului, competitivității și rasismului în cadrul comunității gay în sine.Acestea sunt concluziile unui studiu publicat în Jurnalul de Psihologie Socială, care ar putea extinde factorii de stres unici cu care se confruntă bărbații gay și bisexuali.
Persoanele gay și lesbiene au o rată de sinucidere de peste patru ori mai mare decât populația generală. În rândul persoanelor trans, prăpastia este și mai mare. Persoanele LGBTQIA+ au de două ori mai multe șanse decât heterosexualii, să experimenteze depresie și anxietate și să abuzeze de substanțe, care toate acestea pot alimenta riscul de infectare cu HIV, dar și cu alte BTS.
Travis Salway, profesor asistent de epidemiologie socială la Universitatea Simon Fraser din Columbia Britanică, spune că rata excesivă de sinucidere în rândul minorităților sexuale și de gen este
„o diferență prea mare pentru a putea fi explicată, întâmplător și chiar printr-un singur factor”.
Travis Salway
O epidemie de singurătate în rândul bărbaților gay
În 2017, jurnalistul Michael Hobbes a renunțat la această tendință în ceea ce el a numit o epidemie de singurătate gay. Popularitatea articolului în rândul bărbaților gay și bisexuali a fost o dovadă a apetitului care validează sentimentele persistente de îngrijorare cu privire la cultura gay.
Lucrarea lui Pachankis prezintă ceva care vreme îndelungată a fost pentru mulți, de la sine înțeles și dureros: bărbații gay pot fi îngrozitor de duri unii cu alții. Mai mult decât atât, așa cum sugerează lucrarea, presiunea de a ține pasul poate fi profund impunătoare în moduri unice pentru acest segment al populației.
Un mic număr de lucrări au pus bazele pentru explorarea efectelor dăunătoare ale factorilor de stres în comunitatea gay. Studiul lui Pachankis este cel mai riguros de până acum.
Studiul de cinci ani se bazează pe cinci studii psihologice, inclusiv patru experimente proiectate meticulos, cu nouă grupuri de bărbați gay și bisexuali, de aproximativ aceeași vârstă.
Pachankis și colegii săi au descoperit că stresul pe care îl trăiesc bărbații homosexuali și bisexuali legat de preocuparea comunității lor pentru sex, statut și competiție, precum și rasismul în rândurile lor, a fost asociat cu sănătatea mintală compromisă.
Aceste conexiuni au avut loc chiar și atunci când cecetătorii au controlat factorii obișnuiți legați de stresul de a fi o minoritate sexuală stigmatizată, precum și de stresul general al vieții.
Studiul a culminat cu o serie de experimente în care bărbați gay și bisexuali luat parte la un chat cu alți bărbați. Atunci când participanții au experimentat respingerea bărbaților gay sau
bisexuali pe care i-au perceput ca având un statut superior, din cauza unui nivel mai ridicat de mascu-
linitate, atractivitate și venit, acest lucru s-a dovedit a fi deosebit de stresant.
Un astfel de dezechilibru nu a amplificat sentimentele de respingere dacă bărbatul cu statut superior era heterosexual.
Respingerea bărbaților homosexuali și bisexuali, a constatat Pachankis într-un studiu ce va fi publicat în curând în Annals of Behavioral Medicine, a fost de asemenea asociată cu o probabilitate crescută ca bărbații să se angajeze în relații sexuale care îi expun riscului de HIV.
Această descoperire dezvăluie un aparent punct vulnerabil în prevenirea îmbolnăvirii cu HIV. Preponderența cercetărilor psihologice legate de stres cu privire la riscul HIV în rândul bărbaților care întrețin relații sexuale cu bărbați, s-a concentrat pe stresul legat de stigmatizarea comunității LGBTQIA+ și nu pe efectele, de exemplu, ale primirii de respingeri persistente și remarci tăioase sau rasiste pe aplicațiile de dating.
„În articolul despre riscul HIV”, spune Pachankis, „menționăm în repetate rânduri: „De ce să nu ne uităm la oamenii cu care homosexualii efectiv fac sex, ca fiind surse de stres?”
Așa cum descrie o lucrare științifică din Jurnalul de Pshihologie Socială bărbații din toate culturile lumii sunt predispuși la competitivitate și sunt conduși de nevoia de a-și dovedi virilitatea. Astfel, orice subcultură compusă în întregime din sexul masculin este, după toate probabilitățile, intrinsec conștientă de statut.
În cultura masculină gay, o astfel de competiție este agravată de faptul că membrii concurează atât pentru câștiguri sociale și sexuale cât și pentru a face sex unii cu alții
Cercetarea lui Pachankis sugerează că factori precum fizicul, venitul și rasa pot fi surse majore de anxietate, care au devenit din ce în ce mai insidioase, pe măsură ce atât Instagram cât și aplicații precum Grindr și Scruff cuantifică cu o precizie adesea înfiorătoare și demoralizatoare unde se situează bărbații în ierarhia statusurilor.
În plus, spre deosebire de omologii lor heterosexuali, bărbații din minoritățile sexuale își pot evalua propriul statut sexual personal folosind standardele pe care le-ar aplica potențialilor parteneri. Acest lucru poate crea o buclă de feedback mental și poate cauza un fel de cursă a armelor sexuale. Bărbații gay conștienți de corpul lor fac adesea eforturi mari pentru a depăși concurenții și a atrage bărbați cu statut superior.
Minoritățile sexuale se confruntă cu rate disproporționate de anxietate și tulburări ale consumului de substanțe, comportamente și idei suicidare, plus depresie, în comparație cu heterosexualii
În 1957, psihologul Evelyn Hooker a publicat un studiu revoluționar care a descoperit că homosexualii sunt sănătoși din punct de vedere psihologic, comparabili cu heterosexualii în această privință. O astfel de cercetare ar contribui la eliminarea de pe listă a homosexualității ca tulburare mintală de către Asociația Americană de Psihiatrie în 1973.
Începând cu mijlocul anilor 1990, cercetătorii au început să recunoască faptul că minoritățile sexuale se confruntă cu rate disproporționate de anxietate și tulburări ale consumului de substanțe, comportamente și idei suicidare, plus depresie, în comparație cu heterosexualii.
În 2003, Ilan H. Meyer, un epidemiolog psihiatru de la Universitatea din California, Los Angeles, a stabilit ceea ce este cunoscut sub numele de teoria stresului minoritar, care explică disparitățile de sănătate și sănătate mintală dintre minoritățile sexuale și de gen și populația generală, ca pe o funcție a stigmatizării comunității LGBTQIA+.
Travis Salway spune că munca lui Pachankis reprezintă „un proces foarte sănătos prin care trebuie să trecem în calitate de comunitate, cu ajutorul căruia privim lăuntric și ne întrebăm: „Hei, cum stăm când vine vorba despre cum ne tratăm unul pe celălalt?” Iar dacă nu facem o treabă grozavă, metodă magică nu există. Dar hai măcar să începem să vorbim despre asta, în loc să ne prefacem că totul este lapte și miere.”
Pentru a contracara impresia că apartenența la lumea gay este covârșitor de dăunătoare, Pachankis subliniază flexibilitatea și creativitatea considerabilă a bărbaților gay în fața unor greutăți incomensurabile, plus nenumăratele mijloace prin care bărbații gay oferă îngrijire și sprijin reciproc împotriva factorilor de stres ai vieții.